Din dorința de a crea pentru copilul său un mod de dezvoltare cât mai divers și nu în ultimul rând atractiv, Sandina Dicianu Bayraktar a preferat să nu investească în jucării costisitoare, ci să gândească și creeze chiar ea tot de ce are nevoie piciul său. Nu își forțează micuțul să învețe ceva nou, ci întâi observă ce-i place, apoi inventează un joc senzorial. Este convinsă că dezvoltarea unui copil nu înseamnă neapărat scump și sofisticat și că orice obiect din casă sau din natură poate fi util dacă este folosit corect. „De fapt asta e conceptul activităților mele”. Aflați din interviul oferit pentru EA.md cum a început totul și care sunt rezultatele muncii acestei mămici inventive din Chișinău.

Sandina Dicianu Bayraktar, filolog de profesie și specialistă în Comunicare și Relații cu Publicul, este o mămică în concediul de îngrijire a copilului. Femeia a reușit să-i insufle băiețelului său Timur Kaan, care a împlinit în această primăvară doi anișori, dragostea și setea pentru cunoaștere prin metode simple, la prima vedere, dar inventive și accesibile oricui.

„Înainte de nașterea bebelușului citeam mult despre modalități de educare și creștere a copilului. Am citit și despre metoda Montessori și multe din idei mi-au plăcut și am decis să le implementez. Nu suntem adepți Montessori 100%, dar unele principii le urmez cu strictețe. De acolo a pornit dorința de a crea băiețelului meu un mediu de dezvoltare cât mai divers, cu cât mai multe elemente din viață, pentru ca să învețe din lucruri reale. Am preferat să nu investesc într-un morman de jucării sofisticate și, deseori, costisitoare. Ci să creez activități din tot ce am în casă, sau din diverse materiale pe care le tot reutilizez în mod diferit”, își începe relatarea eroina noastră.

Cum îi dezvoltăm copilului diferite abilități

„Nu prea știam înainte ce și cum pot face bebelușii și la ce vârste, dar odată ce observam că îi reușește ceva, mi se părea natural să-i ofer alte provocări/situații în care să-și dezvolte abilitățile și să atingă rezultate. Dacă vedeam că poate apuca și/sau ține o jucărie, următorul pas era să-l fac să o pună în cutie/recipient, și tot așa. Rezultatele lui mereu au fost stimulative pentru mine și încercam să vin mereu cu ceva nou, educativ, dar și interesant pentru el.

Toți copilașii sunt diferiți și au tempo-uri diferite de dezvoltare, interese și comportament diferit. Din această cauză, fiecare copil poate avea reacții diferite la aceeași activitate. Unii copii sunt mai energici și nu pot sta în loc, pentru ei e mai potrivit să zburde și să-și dezvolte motricitatea grosieră. Alții sunt interesați de activități de dezvoltare a motricității fine, au răbdare și se pot concentra mai ușor. Aici, este foarte important să nu fie impuși să facă ceea ce nu le place. Altfel, nu vor mai dori de fel”, explică Sandina.

Primele jocuri și cum apar ideile

„Dacă îmi amintesc bine, primele au fost capacele colorate de la sticlele cu băuturi răcoritoare. Eu le strângeam pentru a le da spre reciclare, dar am înțeles ca pot fi folosite în multe feluri pentru a dezvolta motricitatea fină a bebelușului. Apoi i-am dat un bol cu orez, apoi paste și tot așa…

De multe ori chiar el este cel care îmi dă idei. Dacă îl văd dimineața că se joacă cu vreo jucărie, imediat încerc să fac o activitate cu această jucărie. Mă inspir și de pe internet, de la alte mămici din alte țări. Unele activități le inventez chiar eu. Acum că e vară și avem o curte și o grădină, încerc să organizez mai multe activități cu elemente ale naturii, pentru a-i oferi șansa să învețe cât mai mult din realitate, și nu doar din cărți.

Cred că jocurile lui preferate sunt cele în care e prezentă apa. Poate să toarne, să umple, să răstoarne, să golească diferite vase mult și bine. A fost un caz, când o astfel de activitate a ținut în jur de 1 oră și el tot mai cerea continuare”, povestește mămica.

Trei limbi vorbite la doar doi ani?

Sandina Dicianu Bayraktar vorbește fluent șase limbi, iar micuțul îi calcă pe urme. Cum este posibil ca piciul său la doar doi anișori să vorbească în trei limbi?

„Suntem o familie multilingvă. În perioada sarcinii eram cu toții stresați de faptul cum vom vorbi cu copilul. Spre fericirea noastră am dat de metoda OPOL (One Person One Language – O persoana-o limbă). Și astfel, chiar de la naștere, am început să vorbim cu el în limbi diferite: tata în a lui, mama în a ei și bunica tot în a ei. A fost dificil de la început. Dar am fost cu toții foarte responsabili și am ținut să respectăm cu strictețe metoda OPOL. Și a funcționat. Acum, la 2 ani, el vorbește liber în toate 3 limbi (cu vocabularul pe care îl are, desigur) și schimbă limbile cu ușurință. Un alt moment important e că fiecare din noi vorbește curat în limba lui, fără să folosească cuvinte din alte limbi. Iată de ce și băiatul nostru vorbește curat și nu utilizează cuvinte din mai multe limbi în aceeași propoziție. Televizorul a fost interzis în familia noastră și Timur Kaan nu avea voie să se joace cu diverse dispozitive electronice. Cred că și acest fapt a contribuit la o concentrare mai mare a copilului în comunicarea cu noi”, ne dezvăluie EA.

Cum convingeți un copil să facă ceea ce nu-i place?

„Niciodată nu impun nimic și nu îi cer să facă nimic cu forța. Cum am menționat mai sus, în educația copilului am preluat unele idei din educația Montessori. Iar principiul de bază este – Urmează interesul copilului. Asta încerc să fac. Observ cu atenție ce îi place, care sunt interesele lui, jucăriile preferate etc., și încerc să organizez activitățile reieșind din ”doleanțele” lui. Mi s-a întâmplat o singură dată să refuze să facă o activitate, și atunci nu am insistat absolut. Am mai modificat câte ceva și am revenit la această activitate mai târziu. De multe ori chiar el îmi spune dimineața să mă trezesc, și să mergem să facem „activitate”. Dar sunt zile în care nu facem activități, pentru că vrea să facă altceva. De exemplu, putem citi toată ziua cărți, de câteva ori (adoră să citim!!!), sau, în altă zi, vrea să caute toată ziua melci în grădină… Și eu îl las. Pentru că tot ce fac copiii la această vârstă constituie elemente de dezvoltare. Este important doar să-i fii alături și să poți explica/relata lucrurile când e cazul.

Un alt moment important: copiii percep totul prin joacă. Iată de ce, și activitățile trebuie să fie prezentate drept jocuri, cu elemente educative, dar și distractive, care reies din interesele copilului”, este recomandarea mămicii.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Sandina Bayraktar (@sandina_dicianu)

Observarea intereselor, a necesităților este extrem de importantă

„Un sfat pentru toate mamele ar fi să se implice pe cât este posibil în dezvoltarea timpurie a micuților lor. Chiar și o activitate cât de simplă pe zi poate face minuni în dezvoltarea unor anumite abilități. La vârstă fragedă copiii sunt ca bureții, absorb totul foarte rapid, și este important să fie cineva alături, care să observe interesele și necesitățile lor, pentru a le oferi oportunități potrivite de dezvoltare. Nu este cazul să exagerați! Nu susțin ideea de a forța copiii să cunoască programul școlar din primele 4 clase înainte de școală, doar pentru a satisface ambițiile părinților. Ceea ce putem face în calitate de părinți e să observăm, să fim prezenți și să încercăm să oferim picilor noștri oportunități să descopere, să cunoască, să cerceteze, să învețe ceva nou, să-și dezvolte anumite abilități și să formeze deprinderi de viață independentă, care, cu siguranță, vor fi utile în viitor”, conchide Sandina Dicianu Bayraktar.

Mulțumim pentru informații utile și sfaturi prețioase!

*Urmărește-ne pe Instagram

Pentru mai multe știri din frumusețe și modă urmărește canalul nostru de Telegram

Ajută-ne să devenim o nouă EA și să creăm frumos pentru tine. Susține-ne și pe Patreon.

Sursa foto: Instagram / Sandina Dicianu