Recent, familia Corinei Țepeș și al lui Costi Burlacu a trecut printr-o experiență nefericită. Animalul lor de companie, Amicu, a fost sfâșiat de doi maidanezi. Cățelușul a suferit traume grave și nu a supraviețuit. 

Corina a povestit îndurerată pe pagina sa de facebook cum s-a întâmplat accidentul.

„Cei care au animale de companie o să ne înțeleagă perfect. Ieri noapte, venind de la spectacol, Amicu a reușit să se strecoare pe poartă și în câteva clipe a fost devorat de către doi maidanezi. Imaginile de pe camerele de supraveghere sunt groaznice… Aceiași doi câini, care ziua aparent par cuminți, au mai agresat și alte persoane, dar nimeni nu a întreprins nimic”, spunea Corina Țepeș.

Citește și: Moartea patrupedului familiei Țepeș-Burlacu i-a întristat enorm: „O mare durere pentru familia noastră”

Au trecut câteva zile de la accident și familia Tepeș-Burlacu a fost acuzată, pe nedrept, după cum s-a aflat mai târziu, pe pagina de facebook „Happy Pets Moldova” că ar fi otrăvit unul dintre maidanezii, care i-a omorât animalul de companie. Mesajul postat pe pagină nu a dus lipsă de expresii denigratoare. În postare se scrie că interpreta ar fi adus un câine-paznic în timp ce-și construia casă, ca mai apoi să-l alunge și să-l înlocuiască cu un patruped de rasă mică. „Recent, aceasta (nr Corina Țepeș) și-ar fi organizat o petrecere, o nuntă moldovenească, cu o mulțime de oaspeți, uitându-și animalul de companie până dimineața, după gard. Maidanezii l-au sfâșiat. Acum această cântăreață se răzbună. Ei otrăvesc toate animalele din împrejurime. Își bat joc! Astăzi îi vor împușca!”, este mesajul care ulterior a dispărut de pe pagină.

 

Contactată de EA.md, Cristina (administratoarea paginii) a spus că nu cunoaște detalii și că nu vrea să se implice în acest scandal. 

Interpreta a fost acuzată și de Roman Trahtman de la Regia „Autosalubritate” și vlogger apărător al animalelor. Acesta a făcut un live pe pagina de facebook în care spune că artista ar fi otrăvit unul dintre maidanezi, care l-a omorât pe Amicul. Bărbatul a povestit că a mers în cartierul unde locuiește familia Burlac-Tepeș, l-a văzut pe Amicu zăcând mort și la câțiva metri ar fi fost maidanezul care l-a sfâșiat fiind și acesta fără suflare.

Totuși în aceeași zi Roman a analizat mai mult cazul, a vorbit cu vecinii, dar și cu artista și a ajuns la concluzia că acuzațiile pe care i le-a adus Corinei sunt neadevărate. Acesta și-a cerut scuze public și, și-a retras acuzațiile într-un alt live pe pagina de facebook.

Astăzi, Corina alături de soțul său și Roman Trahtman au vizitat un azil de câini, și au povestit într-un alt live că acuzațiile sunt nefondate și faptul că s-a găsit un câine otrăvit în apropiere de casa lor, este doar o coincidență.

„Îmi pare foarte rău pentru acel biet câine care a fost găsit otrăvit chiar aproape de căsuța în care noi locuim. Nici măcar nu suntem siguri dacă a fost câinele care a atacat patrupedul nostru. A fost doar o coincidență. Nu am otrăvit câinele, noi iubim animalele”, a spus Corina.

„Fiți foarte atenți la informația pe care o tirajați. Studiați atunci când aduceți învinuiri cuiva. Nu răspândiți informații, care nu au nicio probă”, a adăugat Costi Burlacu.

Mai multe detalii află din video-ul de mai jos:

Sursa: facebook