Într-un secol în care informația vine din toate părțile și intră în casele oamenilor fără a bate la ușă, o viziune clară despre adevărata față a realității este mai mult decât necesară. Astfel, sute de elevi din țara noastră au primit șansa de fi mai informați, deci mai puternici, învățând în orele de clasă cum să aleagă grâul de neghină, cum să identifice informațiile false, trolii, dar și manipulările din presa scrisă, de la radio, de la televizor sau de pe internet.

Educația media este unul dintre cursurile opționale care se predă în 38 de școli din Republica Moldova, și în două orașe din stânga Nistrului.

„Un băiat de zece ani din Chișinău, săptămâna trecută, a căzut într-o groapă și s-a blocat. Pentru că îi era prea greu să îl scoată, tatăl său a chemat trei polițiști. Polițiștii au început să sape o groapă mai mare și l-au scos”.

Așa arată, mai în glumă, mai în serios o știre în viziunea elevilor care învață la școală ce înseamnă mass-media și cu ce se mănâncă acest fenomen. În cadrul lecțiilor, copiii învață informații teoretice, pe care, ulterior, prin metode distractive, adaptate vârstei lor le transpun în practică.

„Am învățat la această lecție în ce an s-au făcut filmele, desenele, am învățat autorii”, spune un elev.

„ Îmi place foarte tare deoarece învățăm lucruri noi pe care le putem folosi în realitate. Cu cine să vorbim, cu cine să nu vorbim, ce să le spunem părinților, de ce nu trebuie să le arătăm poze unora, de ce nu trebuie să le trimitem unde trăim, ce facem, unde plecăm”, susține o elevă.

„Îmi place foarte mult deoarece în fiecare săptămână avem câte o lecție, iar la fiecare lecție învățăm ceva nou și informații suplimentare la această lecție. Am învățat creatorii filmului, multe aplicații noi, am învățat primul film, că într-o secundă sunt 24 de imagini”, spune un elev.

Lecțiile de educație media au fost o adevărată provocare nu doar pentru elevi, dar și pentru profesori. Pentru a-și informa correct discipolii, dascălii au frecventat cursuri de formare devenind astfel surse de răspunsuri pentru zecile de întrebări pe care le primesc de la copii.

„A fost o provocare foarte interesantă. Când s-a propus inițierea acestui curs am mers la ghici, nu știam dacă va fi sau nu și poate undeva eram sceptici. Acest curs ne ajută în primul rând să formăm și să dezvoltăm un consumator de media conștient”, a declarat învățătoarea de clasele primare, Rodica Busuioc-Pojoga.

Unul dintre scopurile inițiale ale celor care au pus bazele acestei inițiative a fost în procesul de educație media să fie incluse toate părțile implicate în procesul de formare al elevilor.

„Cel mai mult ne bucură faptul că profesorii au încercat să și-i facă aliați și pe părinții elevilor, iar acest lucru este extrem de important pentru că de multe ori părinții nu cunosc cum să-și protejeze copiii în spațiul virtual și asta este o modalitate prin care părinții permit sau chiar încurajează elevii să studieze educația pentru media”, susține coordonatoarea de programe de la Centrul pentru Jurnalism Idependent, Mariana Tabuncic.

Așa se face că lecțiile care acum câțiva ani erau doar un plan s-au transformat într-o realitate prezentă în sute de școli.

„Avem acoperite o mare parte din raioanele țării, inclusiv aceste lecții au ajuns în localități din regiunea transnistreană. Ne străduim de fiecare dată să promovăm acest curs. De multe ori problema este și în accesul profesorilor din mediul la anumite informații despre ce întâmplă la Chișinău. Ne străduim prin intermediul Direcției Educației, a Ministerului, a profesorilor deja implicați, încercăm să ajungem la un număr cât mai mare de profesori și învățători”, a declarat coordonatoarea de programe de la Centrul pentru Jurnalism Idependent, Rodica Catareu.

Deocamdată, educația media se predă doar în clasele primare și în cele gimnaziale. Cu sprijinul partenerilor, promotorii inițiativei au fost în stare să ofere instituțiilor de învățământ și manuale colorate, adaptate pentru fiecare treaptă de studiu.

„La treapta primară avem manualul atât în limba română cât și în limba rusă. Am reușit să-l traducem, iar la treapta gimnazială avem, deocamdată, manualul doar în limba română. Asta înseamnă manual pentru clasa a opta”, spune coordonatoarea de programe de la Centrul pentru Jurnalism Idependent, Mariana Tabuncic.

Pentru elevii din clasele liceale, manualul este în curs de realizare.

„Ne-am dori să ajungem în cât mai multe instituții. Acum ne axăm pe treapta liceală și sperăm că Ministerul Educației va aproba curriculum, în așa fel ca din septembrie cursul să fie predat și la treapta de liceu”, a declarat coordonatoarea de programe de la Centrul pentru Jurnalism Idependent, Rodica Catareu.

Cursul de educație media a fost introdus în școli în anul 2017. Inițiativa aparține Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) și reprezintă o continuitate a efortului depus de CJI în ultimii ani în promovarea educației media.

Sursa: Agora.md 

Distribuie articolul: