Au trecut câteva zile de când actrița Edith Gonzalez nu mai este printre noi. După o luptă foarte grea cu cancerul, inima îndrăgitei actrițe a cedat. În ciuda tuturor eforturilor, a operației de histerectomie și ședințelor de chimioterapie pe care le-a urmat și în urma cărora a ramas fara par, cancerul a învins. 

Cu puțin timp înainte de moarte sa, Edith i-a scris o scrisoare fiicei sale, iar Constanza i-a răspuns.

Victor Manuel Gonzalez, fratele actriţei, a citit în direct la o emisiune tv din Mexic scrisoarea scrisă de nepoata lui.

„Mama mea a fost o ființă extraordiară și o mamă excelentă. Ea nu a folosit munca ei drept scuză pentru a nu fi. Când eram copil îmi amintesc că, indiferent cât de târziu sau cât de obosită venea de la serviciu, mă săruta, iar în ziua următoare nu se plângea niciodată că o trezeam la 6 dimineața ca să ne jucăm. În același timp, ea nu a profitat de rolul de mamă bună pentru a nu-și face treaba bine. Îmi amintesc că îmi spunea: O scrisoare de demisie din partea unui actor este exact ca moartea.

Iubea să învețe lucruri noi, oricând mergeam în călătorii ea era cel mai bun ghid turistic; dacă nu știa ceva, întreba și învăța. Ea mi-a arătat lumea, Egiptul, Galapagos, Parisul, Londra, Cambodgia, Vietnamul, India, Peru, Columbia, Canada, Madridul, ca să menționez doar câteva destinații și, firește, tot Mexicul. Când aveam 4 ani, mama mea s-a dus în Cambodgia ca să filmeze Dona Barbara, o nouă telenovelă.

Și ea a fost Dona Barbara, cea mai bună Dona Barbara din câte puteau exista. Mamă, Dona Barbara a fost un caracter puternic, independent și macho, dar mi-ar fi plăcut să fiu jumătate din femeia care ești tu, pentru că Dona Barbara a privit lumea cu ură, dar tu ai făcut-o cu iubire. Te iubesc, mamă”, a scris Constanza în scrisoarea pentru Edith Gonzalez.

Citește și: Edith Gonzalez i-a lăsat o scrisoare fiicei sale: „Până la urmă, suntem praf de stele. Te iubesc, micuțo”

Distribuie articolul: