Guvernul nu are încă toate resursele financiare necesare pentru a achita compensațiile la căldură și gaze pe întreaga durată a sezonului rece 2026–2027. Deși Uniunea Europeană a anunțat un sprijin de 30 de milioane de euro, autoritățile trebuie să identifice în continuare bani pentru lunile februarie și martie.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat în cadrul podcastului „Pe Agendă”, realizat de Europa Liberă, că cele 500 de milioane de lei prevăzute în bugetul de stat ar fi suficiente pentru plata compensațiilor aferente lunii noiembrie.

Alte 30 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 602,2 milioane de lei, promise de Uniunea Europeană, ar urma să acopere ajutoarele pentru lunile decembrie și ianuarie.

Potrivit estimărilor autorităților, între 660.000 și 670.000 de gospodării vor beneficia de compensații în acest sezon rece. Valoarea ajutorului va varia între 500 și 1.000 de lei, iar costurile totale ale programului sunt estimate la 2,6–2,7 miliarde de lei.

Natalia Plugaru a precizat că Executivul poartă discuții cu mai mulți parteneri externi și a primit deja semnale pozitive privind posibilitatea acordării unui sprijin financiar. Autoritățile speră să cunoască până la sfârșitul lunii noiembrie suma pe care o vor putea obține.

„Restul va veni tot din bugetul de stat”, a declarat ministra, explicând că o parte din bani ar putea fi redirecționată din alte programe guvernamentale, după rectificarea bugetului pentru anul 2026.

Înscrierile în programul guvernamental „Ajutor la contor” au început pe 2 noiembrie. Până în prezent, pe platforma compensații.gov.md au fost depuse peste 405.000 de cereri.

Pentru a primi compensația aferentă lunii noiembrie, solicitările trebuie înregistrate până la 27 noiembrie. Cei care nu reușesc să depună cererea în acest termen o pot face ulterior, până pe data de 25 a fiecărei luni.

Ajutorul minim este de 500 de lei. Valoarea maximă ajunge la 1.000 de lei pentru gospodăriile care se încălzesc cu gaze naturale sau energie termică și la 800 de lei pentru cele care utilizează energie electrică sau lemne.

Compensațiile vor fi transferate pe cardul bancar indicat în cerere, pe cardul social sau vor putea fi ridicate de la orice oficiu poștal, în baza buletinului de identitate.

Distribuie articolul: