Cei mai creativi și reprezentativi muzicieni, dirijori, cântăreți, regizori muzicali, ansambluri muzicale, producători muzicali, dansatori, coregrafi, care s-au manifestat și au contribuit plenar la dezvoltarea și promovarea artei muzicale naționale pe parcursul anului curent au fost nominalizați la „Gala Excelenței Muzicale 2019”. Printre aceștia, și o instituție bancare ce contribuie și susține tinerele talente.

Evenimentul a avut loc de Ziua Internațională a Muzicii și a avut drept scop dezvoltarea și stimularea domeniului muzical național prin aprecierea și menționarea cu premii a celor mai creativi și reprezentativi artiști naționali. Artiștii au fost premiați cu trofee și premii bănești.

Mobiasbanca OTP-Group a fost nominalizată în cadrul Galei, pentru susținerea și promovarea excelenței în muzică, fiind instituția care investește constant în domeniul culturii de la noi.

Gala a fost organizată de Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, în parteneriat cu Mobiasbanca OTP-Group.

Menționăm că, Mobiasbanca OTP-Group este partenerul principal al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

P.