Se întâmplă în anul 1925. Clădirea „Sfatului Țării” cu lupoaica romană în față, monument de arhitectură distrus în iulie 1941 de hoardele de ocupație ale lui stalin, în retagere din calea eroicei Armate Române eliberatoare a Basarabiei.

«Aici la 21 Noiemvrie 1917 se adună primul parlament local moldovenesc intitulat atât de frumos și sugestiv „Sfatul Țării”.

În această s-au desăvârșit cele trei acte pentru Neamul Românesc:

1. S-a votat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă ROMÂNIA la 27 Martie 1918;

2. S-a votat reforma agrară pentru Basarabia la 26-27 Noemvrie 1918;

3. S-a votat UNIREA NECONDIȚIONATĂ A BASARABIEI CU PATRIA-MAMĂ ROMÂNIA LA 27 NOEMVRIE 1918.

În sala în care s-a votat Unirea se afla săpat cu litere de aur, pe o placă de marmoră, Actul istoric al Unirii» extras din „ALBUMUL BASARABIEI ÎN JURUL MARELUI EVENIMENT AL UNIRII” de căpitan Gh. V. Andronachi – MO şi Imprimeriile Statului, IMPRIMERIA CHIŞINĂU 1933.

Ruso-malorușii nu ne-au fost aliați în Războiul de Reîntregire Națională (au pactizat cu inamicul, au dezertat și au părăsit pozițiile, ne-au sabotat primirea de armament de la francezi etc). La 27 Martie 1918, jumătatea Moldovei dintre Prut și Nistru răpită de Imperiul Rus la 1812 și numită de atunci Basarabia își va proclama Unirea cu Patria sa Mamă România.

Clădirea Sfatului Țării a adăpostit Liceul de Băieţi nr. 3 din Chişinău (Strada Alexe Mateevici nr. 111). Iniţiativa construirii unui pension-azil pentru copiii de nobili basarabeni a fost lansată în anul 1899 la o întrunire a nobilimii din gubernie. Locul pentru viitoarea construcţie a fost repartizat pe strada Livezilor (azi strada A. Mateevici). Planul construcţiei şi devizul au fost aprobate în 1901, proiectul edificiului fiind al arhitectului V. Ţâganco, învingător în concursul organizat special cu această ocazie. A fost construită între anii 1902-1905. În jurul clădirii a fost plantat un parc. În anul 1912 la etajul său a fost sfinţită o biserică cu hramul „Sfântul Mucenic Arhidiacon Ştefan”, amenajată şi dotată din banii donaţi de moşierul Ştefan Buzu din judeţul Orhei. Pensionul-azil era prevăzut pentru 70 de copii. În perioada anilor 1915-1917 aici a fost instalat un spital militar. Din decembrie 1917 până în decembrie 1918 în clădire se afla sediul Sfatului Ţării, după care ea a fost cedată din nou Liceului de Băieţi nr. 3 Alexandru Donici. După transferarea la Chişinău a Facultăţii de Agronomie aici a fost sediul acestei instituţii de învăţământ. Din anul 1938 Liceul Alexandru Donici a fuzionat cu Liceul B. P. Haşdeu. Personalităţi remarcabile au activat la acest liceu: Nicolae Popovschi, Leon T. Boga, Vasile Hare ş. a.
După cel de-al doilea război mondial a fost reconstruită de sovietici dar în așa fel încât să nu mai semene cu monumental de arhitectură original, pentru ca românii basarabeni să uite semnificația acestei clădiri simbol pentru Învierea Basarabiei românești! În ea se află Academia de Arte.
Simetria construcţiei este subliniată de trei rezalite, cel central fiind prevăzut cu patru coloane – câte două în stânga şi în dreapta intrării. Clădirea este încununată de o cornişă cu numeroase elemente decorative. În spatele ei au fost construite mai multe acareturi. Liceul avea o bibliotecă bogată, cabinete de fizică şi chimie, teren de sport, spital, baie şi spălătorie.
Clădirea este construit în două etaje şi un demisol, ridicat pe un plan în formă complexă, amintind litera “Ж” a alfabetului chirilic, amplasată cu o retragere mare de la linia străzii, având un scuar mare în faţă plantat cu arbori şi arboret. Planimetria, ca şi soluţia volumetrică, este realizată în baza compoziţiei axial-simetrice, în spiritul stilizărilor istorice, cu folosirea principiilor clasicismului francez, o evocare a epocii europene de instruire. Încăperile de clasă sunt grupate de-a lungul coridoarelor interioare. Aulele mai importante şi sălile de festivităţi sunt amplasate pe la colţurile clădirii şi în volume sub forma de rezalite, ce aminteşte de clasicismul francez al combinării volumelor proeminente centrale cu cele laterale prin galerii. Cu detalii caracteristice aceluiaşi stil istoric, dar cu influenţa în compoziţia loc a curentelor specifice începutului secolului al XX-lea. În rezultatul deteriorării edificiului în timpul celui de al doilea război mondial, clădirea a pierdut elemente importante a arhitecturii sale, cum ar fi acoperişurile rezalitelor.

Sursa: Daniel Siegfriedsohn – Arhive istorice

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: