Înaintea lansării peliculei "Atomic Blonde", Charlize Theron a povestit, în emisiunea lui Howard Stern, despre unul dintre cele mai grele momente din viaţa ei.

Theron a mai povestit şi înainte detalii despre viaţa alături de un tată alcoolic, inclusiv despre cum mama ei l-a împuşcat mortal pe acesta ca să nu fie ea ucisă. Theron i-a spus lui Stern că, la acel moment, nu a ştiut cum să reacţioneze.

“M-am prefăcut că nimic nu s-a întâmplat. Nu am spus nimănui – nu voiam să spun cuiva. De fiecare dată când cineva mă întreba, spuneam că tatăl meu a murit într-un accident de maşină. Cine vrea să spună  o astfel de poveste?”, spune actrița într-un interviu.

charlize-1

Charlize nu ştia ce impact are această întâmplare teribilă asupra oamenilor care o cunoşteau. “Nici ei nu ştiau cum să reacţioneze. Şi nu voiam să mă simt ca o victimă. M-am chinuit ani la rând până să încep să fac terapie”.
charlize-3Charlize Theron crede că nu moartea tatălui a traumatizat-o ci, mai degrabă, viaţa alături de acesta: “Să te trezeşti neştiind ce se va întâmpla. Să nu ştii cum vor merge lucrurile în ziua respectivă şi cum totul depinde de cineva care decide să bea sau să nu bea”.
Actriţa de 41 de ani a adăugat că mama ei este împăcată cu acest incident: “Am o mamă incredibilă… Este o imensă sursă de inspiraţie pentru mine. Nu a făcut niciodată terapie. Filozofia ei de viaţa este următoarea: “A fost oribil. Recunoaşte că a fost oribil. Acum ia o decizie. Te va defini acest moment? Te vei scufunda sau vei înota? Asta e tot”.

Sursa: one.ro, justjured.com

Distribuie articolul: