Președinta Maia Sandu a anunțat în cadrul unui briefing de presă că va cere instituirea stării de urgență, în legătură cu situația din Ucraina.

În perioada stării de urgență, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova se ocupă cu planificarea, organizarea şi coordonarea activităţii de aplicare a măsurilor impuse, iar coordonarea aducerii la îndeplinire a măsurilor de rigoare revine Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.

Principalele restricții care vor fi aplicate în această perioadă sunt următoarele:

  • Instituirea unui regim special de intrare și ieșire din țară
  • Instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării
  • Introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitare antiepidemice obligatorii
  • Stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile
  • Interzicerea desfășurării adunărilor, manifestațiilor publice și a altor acțiune de masă Potrivit legii nr. 212 din 24.06. 2004, „starea de urgență” presupune un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării în caz de:
  • iminenţă a declanşării sau declanşare a unor situaţii excepţionale cu caracter natural, tehnogen sau biologico-social, ceea ce face necesară prevenirea, diminuarea şi lichidarea consecinţelor acestora;
  • existenţă a unui pericol pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională, ceea ce face necesară apărarea statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;

Măsurile care pot fi aplicate în R. Moldova pe durata stării de urgenţă:

  • a) evacuarea provizorie a cetăţenilor din zonele ce prezintă pericol pentru viaţă şi asigurarea obligatorie a acestora cu locuri de cazare permanentă sau provizorie;
  • b) instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară;
  • c) dispunerea raţionalizării consumului de alimente şi de alte produse de strictă necesitate;
  • d) introducerea regimului de carantină şi luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;
  • e) efectuarea, în modul stabilit de lege, a  rechiziţiilor de bunuri în scopul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor care au impus declararea stării de urgenţă;
  • f) stabilirea unui regim special de lucru pentru  agenţi economici şi instituţii publice, soluţionarea altor chestiuni privind activitatea acestora, necesare desfăşurării lucrărilor de salvare-deblocare şi a altor lucrări de neamînat;
  • g) modificarea procedurii de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi ai instituţiilor publice;
  • h) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;
  • i) chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii în interes public în condiţiile legii;
  • j) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicaţii.

Sursa: zdg.md

Distribuie articolul: