Angelica Frolov, coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT din cadrul centrului GENDERDOC-M dezvăluie un caz șocant în care o copilă de doar 16 ani din țară a fost umilită pentru faptul că ar fi transgender. Potrivit informațiilor relatate de către aceasta pe Facebook, copila a fost fugărită de către colegii din clasă, a fost dată pe jos, iar într-un final, au urinat peste acesteia.

„Numai ce am vorbit cu mama unei adolescente trans de 16 ani. Mi-a povestit prin ce umilințe a trecut copilul ei la liceu. Colegii de clasă au fugărit-o, după ce au ajuns-o au dat-o jos, au mers peste ea și la sfârșit sau urinat peste corpul ei. Fata a leșinat de la șocul prin care a trecut iar când și-a revenit nu ținea minte cine erau acei colegi”, scrie Frolov pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, aceasta precizează că responsabilii din cadrul instituției ar învinovăți copila pentru felul în care arată. Totodată, mama copilei refuză să facă cazul public sub pretextul că și-ar dori protejarea acesteia.

„Școala a spus că nu pot depista vinovații, și de fapt ea singură este vinovată, pentru că arată așa cum arată și cel mai bine ar fi să-și ia documentele din liceu. Cel mai tare mă doare că nu putem acționa. Mama vrea să-și protejeze la maxim copilul care abia a început să-și revină și nu vrea să facem public cazul și să dăm numele liceului. Sunt furioasă!!!!! Asemenea cazuri mă fac să mă simt absolut neputincioasă”, a concluzionat membra centrului GENDERDOC-M.

După ce, Angelica Frolov, coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT din cadrul centrului GENDERDOC-M, a dezvăluit acest caz șocant, organele abilitate au anunțat că s-au autosesizat și examinează toate circumstanțele cazului.

Mai exact, Poliția a declarat că, s-a autosesizat în regim de urgență și vor examinate toate circumstanețele, iar acțiunile vor fi realizate cu păstrarea anonimatului.

„În legătură cu acest caz, vă informăm că Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat în regim de urgență și deja au fost dispuse spre examinare toate circumstanțele cazului. Precizăm că toate acțiunile vor fi realizate cu păstrarea anonimatului, pentru a nu fi afectată sub nicio formă victima”, se arată în nota informativă a Poliției Republicii Moldova.

Ulterior, și Ministerul Educației și Cercetării a emis o notă informativă prin care a informat opinia publică că, s-a autosesizat, iar ulterior responsabilii vor reveni cu detalii referitor la caz.

„Cu referire la cazul adolescentei agresate de către colegii săi de liceu, Ministerul Educației și Cercetării condamnă ferm orice act de agresivitate și violență, în genere, inclusiv în instituțiile de învățământ. Ministerul s-a autosesizat și va veni ulterior cu o reacție la acest caz”, se arată în nota informativă a Ministerului Educației și Cercetării.

Copila a fost fugărită de către colegii din clasă, a fost dată pe jos, iar într-un final, au urinat peste aceasta. 

Sursa: realitatea.md

Distribuie articolul: