Există idei de afaceri care ne impresionează, întâi de toate, prin mesajul lor de responsabilitate socială. Una dintre ele funcționează în Republica Moldova din 2011 și a fost lansată de Caterina Chercheja și partenerul său de afacere, Leonid Margine. Vorbim despre o companie specializată nu doar în prepararea rețetelor, ambalarea și comercializarea ceaiurilor, ci și în utilizarea materiei-prime cultivate pe propriile terenuri. Caterina Chercheja ne-a dezvăluit mai multe detalii din spatele ceaiurilor, rețetele cărora sunt concepute chiar de ea. Veți înțelege de ce „producerea ceaiului e o artă care nu re echivalent de satisfacție”.

Caterina, povestiți-ne despre cum ați decis să puneți temelia unei afaceri în care ați investit în primul rând mult suflet. Cum s-a născut ideea de a lansa o afacere bazată pe crearea, ambalarea și comercializarea ceaiurilor?

Compania Doctor-Farm a fost înfiinţată la 5 aprilie 2011, cu toate că ideea a apărut mult înainte, poate fără a conştientiza acest lucru. Aici aş vrea să spun vorba ceea: „Spune-mi de unde vii, ca să-ţi zic cine eşti”. Venind dintr-o familie de oameni simpli, unde tata era pădurar, el a reuşit să-mi cultive o dragostea deosebită față de natură. Ideea s-a materializat atunci când am finalizat studiile în acest domeniu. Doctor-Farm s-a născut dintr-o mare pasiune, din spirit de inovator şi cum tot ce se naşte din pasiune atrage şi generează idei în continuare, ca un adevărat perpetuum mobile… în prezent avem un portofoliu de peste 60 de produse.

Cum s-a schimbat viața dumneavoastră, atunci când ați descoperit pe propria piele că alese corect, ceaiurile pot înocui medicamentele?

Ultimii patru ani au însemnat un salt peste propria limită de viaţă. Am construit, cărămidă cu cărămidă, o citadelă cu numele Doctor-Farm, unde natura şi puterile ei s-au transformat în sănătate şi plăcere.

12170407_919667118069209_631831932_n

Mărturisiți-ne despre materia primă pe care o prelucrați, pentru producerea ceaiurilor Doctor Farm. De unde provin plantele colectate și cine realizează rețetele amestecurilor?

Suntem o companie integrată, specializată în fabricaţia produselor exclusiv naturale, având caracteristic faptul că producem majoritatea materiilor prime pe terenuri agricole proprii. Astfel, materiile prime vegetale folosite se obţin complet controlat. Plantele se cultivă fără îngrăşăminte chimice, erbicide şi alte tipuri de tratamente de protecţie, care ar putea să impurifice culturile şi implicit produsele finite.

La Doctor-Farm toate produsele sunt obţinute pe baza unor reţete şi tehnologii proprii. Deviza companiei noastre este asigurarea calităţii şi siguranţei tuturor produselor. Scopul nostru este de a obţine produse cât mai aproapiate de natură. De altfel „imitarea” naturii ne ajută să fim mai buni.

Ce fel de ceaiuri le recomandați oamenilor care trăiesc în regim de stres continuu, atât la serviciu, cât și în viața cotidiană?

Ceaiurile noastre oferă tot ce are natura mai bun: ajută oamenii să se odihnească mai bine sau să se detoxifieze, să slăbească… Iar dacă au nevoie de mai multă energie, tot ceaiurile de plante îi ajută!

12170587_919667448069176_1681841931_n

Dacă ar exista o formulă a succesului în antreprenoriat, care credeți că este aceasta în cazul afacerii pe care o conduceți? Cum reușiți să rezistați, în contextul crizelor pe care le parcurge țara noastră?

Secretul reuşitei noastre e că ceea ce facem, facem cu responsabilitate, profesionalism şi multă pasiune. Nu poți să avansezi fără pasiune.

Cine sunt oamenii cărora le mulțumiți acum pentru succesele pe care le-ați atins?

Sunt mulți, dar intâietate, fară niciun pic de îndoială, le acord părinţilor mei, care mi-au fost mereu alături şi la bine, şi la rău, fără ei nu cred că aș fi reușit. O contribuție deosebită în realizarea scopurilor propuse îl are partenerul meu de afaceri, care este un optimist incurabil și un ambițios. Şi, nu în ultimul rând, personalului. Suntem cu toții o familie al cărui nobil ţel este să demonstrăm că putem şi noi, ca moldoveni, să fim la cel mai înalt nivel.

12167744_919669561402298_200498038_n

Care sunt ceaiurile preferate ale Caterinei Chercheja?

La întrebarea asta cred că mi-e cel mai greu să răspund. Fiecare ceai are o istorie, toate au fost create de mine. Producerea ceaiului e o artă care nu are echivalent de satisfacţie şi te ajută şă te cunoşti pe tine însuţi. Eu mă regăsesc în toate.

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul: