Pentru cineva luna aprilie va fi foarte generoasă la capitolul dragoste. Iată în ce măsură vor avea parte fiecare dintre semnele zodiacale. 

Până pe 20 aprilie, Venus, planeta iubirii, se află în Pești și ne aduce empatie, generozitate, înțelegere în relațiile de cuplu și de prietenie. Visăm cu ochii deschiși, ne facem planuri, iluzii, promisiuni, avem un entuziasm sentimental nemaipomenit. Mulți dintre cei singuri se pot trezi înamorați peste noapte de ceea ce cred că ar corespunde partenerului ideal pe care îl așteaptă de-o viață. După data de 20, Venus intră în Berbec și ne face mai grăbiți și neatenți la dorințele partenerului, mai superficiali și impulsivi, instabili. Jocul seducției ni se pare dintr-o dată ispititor și distractiv, astfel că ne putem implica în relații bazate pe atracție fizica mai mult decât pe compatibilitate emoțională.

Berbec

În prima parte a lunii ai o grămadă de dorințe și planuri, iar dacă jumătatea ta nu le dă importanța pe care o aștepți, se lasă cu scântei. Încearcă să nu faci o dramă din orice face (sau nu face) partenerul. După 20 aprilie, planeta iubirii, Venus, intră în Berbec, așa că tot ce ține de sentimente și senzualitate devine o preocupare centrală pentru tine. Ești mai drăgăstoasă, mai romantică, iei în calcul flirturi, aventuri sau împăcări. Idilele se pot dovedi sub așteptări, dar nu mai puțin palpitante.

Taur 

Dacă viața sentimentală te-a nemulțumit în ultima perioadă, Luna Nouă din data de 5 și contextul astral general iți oferă curajul de a-ți confrunta partenerul cu un ultimatum. Poți afla cu ocazia asta că și el are ceva reproșuri la adresa ta. Puneți în balanță ceea ce vă unește cu ceea ce vă dezbină, apoi luați decizia cea mai convenabilă pentru amândoi. Cert este că Taurii au o acum pornire greu de controlat de a-și face ordine în viața sentimentală.i

Gemeni

Relațiile sentimentale îți sunt afectate de prezența lui Marte în semnul tău. Ai curaj și te poți desprinde dintr-o situație de cuplu neplăcută sau, dimpotrivă, faci primul pas spre înfiriparea unei noi legături de iubire, mai ales că luna asta cunoști mulți oameni interesanți. Unele cupluri vor stagna, sub influența planetelor retrograde, dar sunt și Gemeni care vor primi luna asta, pe nepusă masă, propuneri tentante legate de un viitor în doi.

Rac

Partenerul de viață te poate dezamăgi fară să vrea în prima parte a lunii. Așteptările tale nu se regăsesc în acțiunile lui, ceea ce duce la frustrare și tristețe trecătoare. Discutând veți afla ce vă doriți amândoi pe termen lung, mai ales că acum privești lucrurile cu mai multă logică și permisivitate. Atâta timp cât pretențiile tale nu sunt absurde, vei găsi înțelegere din partea lui. Totul este să nu rămâi ancorată în trecut, ci să te concentrezi asupra momentului prezent.

Leu 

Deși este o lună solicitantă pentru tine, cei dragi iți sunt alaturi și te fac să te simți iubită, protejată. Important este să nu uiți să le întorci acest serviciu. Prin urmare, nu-ți neglija soțul, iubitul, prietenii, altfel vei fi taxată crunt. E o perioadă în care, mai ales dacă te afli la început de relație, e bine să–ți faci timp pentru voi doi, căci erotismul și gesturile tandre aduc momente intense în cuplu. E și o perioada în care se pot ivi discuții legate de modul în care veți investi o sumă de bani.

Fecioară

Nu ai timp să te plictisești luna asta, pentru că surprizele nu lipsesc deloc. Poate să reapară aproape de tine un iubit din trecut, căruia te gândești să-i mai dai o șansă, ori un bărbat cunoscut recent, dar care te atrage mai presus de rațiune și de principii. Te bucuri de intimitate și nu-ți pasă ce cred ceilalți, mai ales după 20 aprilie. Daca ești demult într-o relație, ar fi bine să te oprești din când în când din văltoare evenimentelor și să asculți ce are partenerul să–ți transmită. Daca iți dorești un lucru anume de la el, spune-i ferm, nu lasă impresia că ți-e totuna!

Balanță

Deși nu merg chiar toate că pe roate, motivele de teama și îngrijorare sunt alungate unul câte unul din viață de cuplu. Relația cu partenerul, copiii, părinții se poate consolida. Pentru Balanțele singure, călătoriile sunt de bun augur pe plan sentimental. Drumurile nu te poartă nu neapărat către dragostea vieții, însă cucerești rapid cu farmecul tău și poți alege apoi, în cunoștință de cauză, daca–ți dorești un flirt, o scurta aventură sau o relație serioasă.

Scorpion

Trăiești clipa pe plan sentimental și mai ales intim. Nu e liniște luna asta la tine-n dormitor, ai un chef nebun de distracție, fară să–ți pese de viitor! Și pentru cei aflați demult într-o relație aprilie are semne bune. Primești dovezile pe care le aștepți din partea partenerului de viață și micile gesturi te recuceresc, te fac să te simți importantă, încrezătoare și împlinită. E liniște și iubire (împărtășită) la tine-n suflet. Starea asta durează cel puțin trei săptămâni, așa că ai vreme să profiți din plin, poate chiar să plecați într-un concediu în doi de câteva zile…

Săgetător

Comunicarea cu partenerul de viață este foarte importantă, mai ales în cazul în care plutesc în aer unele nemulțumiri și reproșuri mai vechi. Acestea pot fi rezolvate acum, când planeta Venus te susține cu un plus de empatie, putere de înțelegere și de iertare. Aprilie e pentru Săgetători o lună excelentă pe plan sentimental, în care dragostea e la ea acasă sub acoperișul lor. Relațiile se consolidează, faci legăminte, simți că ești acolo unde ți-ai dorit mereu să fii.

Capricorn 

Cu cât petreci mai mult timp acasă, departe de muncă și responsabilitățile de la birou, cu atât mai bine pentru viață de cuplu. Riscul e să nu fii suficient de diplomată sau de clară în comunicarea cu partenerul ori să ai pretenții nejustificate și lipsite de înțelegere pentru nevoile lui. Poți fi nevoită să-ți organizezi diferit programul, întrucât apar noi responsabilități legate de familie, de casă. Nu ezita să te lași ajutată și să-ți arați recunoștință, când e cazul!

Vărsător

În luna aprilie Vărsătorii au tendință să se întoarcă spre trecut, să analizeze ce au greșit în relația de cuplu actuală sau de ce au rămas singuri, dacă povestea lor de dragoste s-a încheiat în lacrimi. Zâmbește, nostalgia nu durează mult! Cineva se poate arăta totalmente cucerit de felul tău de-a fi, iar pentru tine e incitant să-i dai voie să se apropie și să te descopere. Potrivirile dintre voi te pot surprinde și pe tine într-un mod plăcut.

Pești 

Te împarți între speranțe și regrete. Ești optimistă pe de o parte, iar pe de alta ai vrea să schimbi unele lucruri, să revii asupra unor decizii. Fă–ți ordine în gânduri și în sentimente, căci nu există moment mai prielnic pentru asta! Până pe data de 20 aprilie rezolvi că prin farmec orice neînțelegere, orice conflict, bătând din palme. Mulți Pești se vor simți iubiți și îndrăgostiți că niciodată, iar dacă ești singură, vei atrage iubirea întocmai ca un magnet.

Sursa: Kudika.ro