După un single realizat cu sprijinul INNEI, care le-a adus peste 36 de milioane de vizualizări, băieții Carla's Dreams lansează o nouă piesă alături de celebra interpetă română. Astăzi, trupa ne prezintă „Tu și Eu” - cu siguranță un viitor hit, alături de un videoclip oficial.

„Tu și Eu” este cel mai nou featuring al trupei Carla’s Dreams, lansat astăzi, alături de INNA. Produsul muzical este o nouă semnătură a solistului din Carla’s Dreams, care a fost sprijinit, la muzică, de celebrul compozitor român Alexandru Cotoi.

„De fiecare dată, o bucurie și o plăcere să lucrăm cu INNA. ​Uneori, serile petrecute împreună, pe lângă bună-dispoziție, nasc și astfel ​de piese”, spun artiștii din Carla’s Dreams.

Videoclipul oficial, filmat la București, a fost realizat și de această dată după regia lui Roman Burlaca. Regizorul basarabean a avut grijă să includă în scenariu și mai mulți actori recunoscuți în Republica Moldova.

„Carla’s Dreams mă inspiră de când i-am ascultat prima dată cu piesa P.O.H.U.I. și nu încetează să mă uimească și să mă bucure cu fiecare piesă a lor”, adaugă INNA, care are și ea, în repertoriu, o piesă intitulată „Tu și Eu”.

Colaborarea celor doi artiști ai momentului, în România, vine după „Te rog” – o piesă lansată în toamna anului 2015, pe coloana sonoră a căreia a apărut vocea misterioasă a INNEI. În 2012, aceștia lansaseră împreună și featuring-ul „P.O.H.U.I.”

Într-una din zilele trecute, am aflat despre faptul că INNA și Carla’s Dreams au devenit vocile din noul spot-manifest al rețelei de magazine Lidl. Coloana sonoră este de asemenea o semnătură Carla’s Dreams.

Irina Rimeș și Carla’s Dreams au ridicat câte două trofee la Gala Premiilor Muzicale Radio România!

Foto: captură video

Distribuie articolul: