Din escapadele pe care le-a făcut la Chișinău, Jasmin a reușit să se pricopsească cu o ie și nu cu una tradițională, ci cu una din voal de mătase, semnată de creatoarea basarabeană Valentina Vidrașcu. Dacă o prinde sau nu această alegere vestimentară, vedeți mai jos.

Cântăreața s-a lăudat cu ia avută în posesie chiar în această seară, în timp ce-și pregătea outfit-ul pentru o nouă ieșire mondenă. Din spusele ei, Jasmin a făcut rost de ie încă mai devreme, însă a decis să și-o etaleze abia cu această ocazie.

Artista a optat așadar pentru o ie de culare neagră, cu flori albe, creație a Valentinei Vidrașcu. Ia aleasă de Jasmin este confecționată din voal de mătase, cu broderie, dantelă și mărgele, prețul articolului vestimentar fiind de 450 de EUR.

Cântăreața și-a completat outfit-ul cu o fustă de culoare albă, un brâu roșu, o pereche de pantofi tot roșii și un clutch textil, de culoare albă.

„M-am uitat prin garderobă și am decis să încerc stilul moldovenesc. Mi-am adunat un asemenea outfit, a ieșit ceva moldavo-româno-spaniol. Cum credeți, mă prinde?” – aceasta e descrierea ce însoțește fotografiile.

Foto: Instagram, valentinavidrascu.ro

Distribuie articolul: