Asociaţia Europeană a Catedralelor a solicitat ca tocsinul (clopotele de alamă) să bată, joi la amează timp de şapte minute. Autun, Limoges, Lyon, Dijon, Coventry şi Berlin au răspuns deja pozitiv.

Clopotele vor bate timp de şapte minute, adică un minut pentru fiecare zi de când tancurile ruseşti au intrat în Ucraina, potrivit news.ro.

„Când naţiunile ard, clopotele bat!”, afirmă Asociaţia într-un text transmis la Le Figaro.

Prin această acţiune, „ne manifestăm solidaritatea cu popoarele, ne amintim de morţii din toate ţările implicate, îi purtăm în gând pe toţi cei afectaţi de acest război, ne rugăm pentru pace şi ne vom exprima recunoştinţa dacă armele vor tăcea”, se arată în mesaj.

afisha.md

Asociaţia include o sută de membri din Europa, între care catedrala ucraineană Sfânta Sofia.

„Am putut să corespondăm cu cei doi arhitecţi ai săi şi am căutat mijloace de a le arăta sprijinul”, explică Wolfgang Zehetner, arhitect-şef la catedrala Sfântul Ştefan din Viena şi cel care conduce asociaţia.

Miercuri după-amiază, în afară de catedrala din Viena, cele din Paris, Limoges, Autun, Lyon, Dijon, Berlin, Francfort, Lübeck au răspuns deja apelului, precum şi edificii din Italia sau catedrala din Coventry, în Anglia. Lista se măreşte de la oră la oră, implicând şi alte monumente din Spania, Cehia, Norvegia şi Elveţia.

Sursa: news.ro

Distribuie articolul: