„Nu mai vreau să merg la școală”, „Mă doare burta în fiecare dimineață” sau dispariția misterioasă a rechizitelor și hainelor rupte. Pentru mulți părinți, primele semne ale bullying-ului nu vin sub forma unei mărturisiri clare, ci prin somatizări tăcute, retragere emoțională sau scăderea bruscă a notelor.

În societatea noastră, fenomenul a fost multă vreme minimalizat sub etichete comode de tipul „așa se călesc copiii” sau „glume nevinovate între colegi”. În realitate, agresiunea repetată lasă urme adânci în dezvoltarea emoțională a copilului, iar pasivitatea adultului este percepută de victimă drept abandon.

Ce arată datele și studiile despre bullying

Cercetările recente arată cât de răspândit este fenomenul și care sunt costurile sale pe termen lung:

Dimensiunea fenomenului în Republica Moldova: Rapoartele și studiile realizate de UNICEF și organizațiile pentru protecția copilului arată că peste 70% dintre elevii din clasele gimnaziale și liceale au fost martori, victime sau inițiatori ai unor acte de bullying (verbal, relațional sau fizic). Formele cele mai frecvente sunt excluderea intenționată din grupuri, poreclirea jignitoare și atacurile pe grupurile de chat (cyberbullying).

Studiul de lungă durată al King’s College London: O cercetare care a urmărit participanți pe parcursul a patru decenii a arătat că efectele bullying-ului suferit în copilărie persistă până la vârsta adultă. Persoanele hărțuite frecvent la școală au prezentat un risc dublu de tulburări de anxietate și depresie la 20, 30 și chiar 50 de ani, precum și o tendință crescută de izolare socială și dificultăți în stabilirea relațiilor de încredere.

Mecanismul tăcerii: Sondajele de psihologie școlară indică faptul că mai puțin de 30% dintre copiii agresați cer direct ajutorul părinților sau al cadrelor didactice. Motivele principale sunt frica de răzbunare a agresorilor și teama că intervenția stângace a părinților va face situația și mai insuportabilă.

Pașii psihologici: cum acționezi acasă cu copilul

Primul spațiu de siguranță pentru un copil hărțuit trebuie să fie propria familie:

Ascultă fără să judeci și fără să te panichezi: Dacă cel mic își deschide sufletul, rezistă impulsului de a spune: „De ce nu i-ai dat și tu una?” sau „Trebuia să spui imediat doamnei învățătoare”. Astfel de reacții induc vinovăție. Spune-i clar: „Îți mulțumesc că ai avut curaj să-mi povestești. Nu este vina ta și nu te voi lăsa singur în asta”.

Separați agresiunea de identitatea copilului: Copiii agresați ajung adesea să creadă că au un defect pentru care merită să fie tratați rău. Reamintește-i calitățile, pasiunile și valorile lui, oferindu-i contexte externe în care este apreciat (cercuri sportive, artă, prieteni din afara școlii).

Învață-l tehnici de dezescaladare și postură asertivă: Agresorii caută de obicei reacții vizibile de frică sau furie explozivă. Exersați acasă contactul vizual ferm, tonul calm și fraze scurte de tipul: „Comportamentul tău nu este în regulă, încetează”, urmate de îndepărtarea calmă din acel perimetru.

Pașii legali și instituționali: ce pârghii ai la dispoziție

Bullying-ul nu mai este o problemă privată care se rezolvă cu „o discuție între părinți în curtea școlii”. Cadrul normativ din Republica Moldova conține prevederi clare privind protecția copilului împotriva violenței:

Documentează fiecare incident: Notează datele exacte, descrierea evenimentelor, numele martorilor, capturi de ecran dacă agresiunea are loc în mediul online și fotografii dacă au existat vătămări fizice sau bunuri distruse.

Adresarea oficială la administrația școlii:

Solicită o întâlnire oficială cu dirigintele, psihologul școlar și directorul instituției.

Depune o sesizare scrisă în două exemplare (cu număr de înregistrare), în care soliciți măsuri concrete de intervenție și monitorizare conform Codului Educației și metodologiilor de prevenire și combatere a bullying-ului.

Evită confruntările directe și agresive cu copilul agresor sau cu părinții acestuia în incinta școlii, întrucât acestea pot deturna atenția de la fapta inițială.

Activarea mecanismului multisectorial de protecție:

Conform cadrului legal, fiecare instituție de învățământ este obligată să dețină o procedură de raportare și investigare a cazurilor de violență și abuz.

În situația în care administrația școlii ignoră plângerea sau mușamalizează cazul, te poți adresa direct Direcției Generale Educație (la nivel municipal/raional) sau Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Sesizarea organelor de poliție: Dacă agresiunile implică violență fizică, amenințări grave, șantaj sau furt de bunuri, cazul depășește sfera disciplinară școlară și devine contravenție sau infracțiune. Se depune plângere la sectorul de poliție, iar cazul va fi investigat împreună cu serviciile de asistență socială.

Prezența adultului face diferența

Copilul nu are nevoie de promisiuni abstracte, ci să vadă că părintele preia ferm controlul situației. Atunci când școala știe că familia cunoaște legea și nu va tolera abuzul, probabilitatea ca măsurile să fie luate rapid crește substanțial. Siguranța fizică și demnitatea copilului trebuie să fie întotdeauna pe primul loc.

Distribuie articolul: