A călit-o munca de la 14 ani, au format-o anii în care i s-a oferit responsabilitate și libertate, iar acum conduce o echipă creativă, responsabilă de identitatea vizuală a multor branduri de la noi, dar și de peste hotare. Clienții de la noi se educă, grație lor, iar cei străini rămân mulțumiți de calitatea serviciilor companiei. Am aflat de la Anastasia Postolachi, director „Brand Media”, cât trăiește un brand, care este culoarea ideală a unui logo și de ce nu e bine să avem limite, atunci când ne creăm identitatea.

Experiența și-a spus cuvântul, însă nimeni nu mi-a spus cum e cu finanțele

„Atunci când am decis să fiu pe cont propriu, să creez propria companie, am căutat să înțeleg ce pot face mai bine. Numele de „Brand Media” a venit spontan, în momentul în care mi-au solicitat denumirea la Camera Înregistrării de Stat și eu nu o aveam. Am ieșit să beau o cafea cu fratele meu, Veaceslav, și am ajuns la denumirea dată. Credeam că, odată ce cunosc mai multă lume va fi mai simplu – dar am greșit. Cunoștințe multe nu aveam, nu ne-a spus nimeni cu ce se mănâncă acest domeniu… așa că inițial am fost vreo 2 ani intermediari în vânzarea de publicitate. Ulterior am colaborat circa 6 luni cu un prieten – designer, ca ulterior să decidem să mergem totuși pe drumuri separate. Am rămas să mă dezvolt în domeniu deja fără el și am creat echipa mea. Financiar a fost foarte dificil la început. Studii în domeniu aveam, însă la capitolul aplicare apar foarte multe chestii neprevăzute despre care afli doar din practică”, spune Anastasia.

În domeniile creative trebuie să te reinventezi mereu

„Compania a crescut datorită oamenilor creativi care s-au perindat de-a lungul timpului, dar și a ambiției pe care am avut-o de a ne reinventa mereu. Am riscat foarte mult și nu mai era cale întoarsă de a fi angajat – știam că trebuie să fim performanți la noi. Când cineva (un designer, spre exemplu) spune că nu este posibil, noi căutăm imposibilul, iar aceasta devine cea mai tare provocare. Și da! Nu-i corect sa urmezi tendințe în alegerea coloristicii identității companiei, e ncesar sa alegi culoarea care reprezintă spiritul și activitatea companiei. Diferențiază-te sau mori! (râde)”, recunoaște managerul Brand Media.

NU facem un LOGO care să placă clientului, dar…

„Noi nu facem logo care să fie doar pe placul clientului, ci îl realizăm astfel ca el să reprezinte atât caracterul companiei, cât și activitatea pe care o are. Creăm un logo care să trăiască, să lucreze și peste 50 de ani, să fie nemuritor. Și mai avem un principiu foarte clar: le recomandăm clienților să șteargă tot ce au în cap și să uite toate stereotipurile – discutăm despre ei, despre concept și echipă, iar apoi noi creăm. E valabil și în cazul rebranding-ului. Nu dăm niciodată 3 variante de logo, nici măcar două. Lucrăm doar la una, gândim fiecare element în cele mai mici detalii și aducem pe masă un concept simplu, dar nu simplist. Credem astfel că minimalismul este cheia pentru a transforma un brand în unul absolut covârșitor”, ne mai dezvăluie Anastasia Postolachi.

Întotdeauna preferăm să discutăm cu omul-decizie

„Se discută foarte mult cu clientul ca să înțelegem dispoziția lui și, dacă nu a ajuns la noi omul cheie, atunci vom face tot posibilul ca să ajungem la director, la omul-decizie. Poate părea foarte straniu, însă o companie lucrează și este așa după cum este șeful, după caracterul lui. Dacă vorbim despre momentul când o companie trebuie să se gândească la branding – Imediat ce s-a înregistrat! Orice zi trece în defavoarea ei dacă nu are o identitate vizuală”, ne asigură specialista în branding.

Toate reies mai apoi din brandingul inițial

„Un logo sau elementele de imagine nu se fac pentru a fi „în rând cu lumea”, ci pentru că asta este ca și identitatea unei persoane. Nu facem doar logo, ci identitatea corporativă, stilistica companiei, materiale marketing în fiecare element și suport. Noi dăm soluția la cheie, completă și detaliată, care include în sine toate detaliile necesare, de la cartea de vizită și până la stilul de împachetare sau stickere custom. Sunt o sumedenie de elemente care creează ulterior imaginea unei companii. Un lucru foarte simplu: acel brandbook, care va menține intactă identitatea vizuală a companiei, este biblia companiei, valabilă pe toată durata vieții brandului. O companie puternică nu există fără asta”, mai adaugă Anastasia.

Ai făcut un brand? Felicitări, investește în promovarea lui!

„Suntem orientați spre rezultat, spre un rezultat calitativ. Avem două direcții în care muncim: graphic design, care include în sine primordial Branding/Rebranding și lucrul cu rețelele sociale. Investițiile în brand nu valorează nimic dacă nu investiți în promovarea companiei, dar și în personalul de lucru, în dependență de specificul de activitate. Deservirea clienților, fie că sunteți o bancă sau vânzători de pâine, este fața dvs. Nu căutați scuze. Toți factorii sunt implicați în crearea imaginii unui brand. Am învățat asta cu anii: o companie nu se dezvoltă dacă nu are puse bine la punct toate detaliile”, concluzionează managerul „Brand Media”.

Mereu deschiși pentru inovații și pentru a crește

„Contează mult ca echipa creativă să fie pe aceeași undă, să gândească la fel. Simțim nevoia de a crește profesional la fiecare pas, din punct de vedere tehnic, dar și ca tendințe, deoarece totul se schimbă la secunde, nici măcar la minut. Țin să fiu mereu la același nivel cu angajații mei, să țin pasul cu toate schimbările. Mă strădui să ofer confortul necesar pentru ca omul să vină la muncă din plăcere, cu drag. Sunt sigură: colegialitatea naște confortul, iar exigența va genera calitate, deci în primul rând dau, ofer și apoi cer”, recunoaște Anastasia Postolachi.

Designul are reguli, dar nu le are

„În general, designul are reguli, dar nu le are. Când e vorba de elaborarea anumitor acte, da. Însă la nivel de elaborare a stilisticii, în multe cazuri, încălcarea unei reguli poate deveni elementul esențial de diferențiere. Totul depinde de client și de profilul acestuia. El poartă o identitate unică, fixă și aceasta este esența lui. Ceea ce vreau să menționez în mod deosebit este calitatea personalului în acest domeniu pe care o avem în general, în Republica Moldova – designeri foarte talentați și pricepuți. Avem foarte mulți specialiști buni pe piață care , din păcate, talentați fiind și foarte dedicați, muncesc nu doar pentru piața națională, ci și pentru cea externă. Uneori îmi pare rău că nu au în Moldova suficient spațiu pentru a se afirma. Colaborăm foarte strâns cu colegii din domeniu și nu mi-e frică niciodată să recomand un serviciu la colegii noștri dacă știu că ei îl fac mai bine sau noi nu îl avem”, ne mai spune fondatoarea „Brand Media”.

P