Nouă variantă Omicron care se răspândește rapid în ultima perioadă, supranumită „Centaurus”, se pare că încă nu a ajuns în Republica Moldova. Cel puțin așa declară șeful Direcției asistență medicală și socială, Boris Gîlcă. Acesta a menționat că anumite probe au fost prelevate și trimise în Germania, pentru secvențiere, iar rezultele vor arăta dacă sunt sau nu persoane infectate cu acest tip de virus în țara noastră.

Șeful Direcției asistență medicală și socială, Boris Gîlcă, a fost întrebat, în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău, dacă în Moldova există posibilitatea de a diagnostica noul tip de Coronavirus, Centaurus, care se răspândește acum în lume.

„Noua tulpină este parte din aceeași tulpină Omicron, care este mai contagioasă decât Omicronul precedent, dar specialiștii spun că nu dezvoltă forme agresive. Ce ține de depistarea lui, probabil este vorba despre secvențiere. Din câte cunosc, în RM nu s-a făcut secvențierea, cu toate că Agenția Națională de Sănătate Publică dispune de un secvențiator care a costat 300 sau 400 de mii de euro, donat de Organizația Mondială a Sănătății. În mare parte el stă ca element de decor. Am fost informați, la o ședință a Ministerului Sănătății, că anumite probe au fost prelevate acum și trimise în Germania, pentru secvențiere. Nu înțeleg atunci de ce trebuia să avem această asistență externă cu un secvențiator în RM. Dacă nu avem capacitate, dacă nu avem resurse umane, dacă nu avem abilități este altceva. Nu cunoaștem, înțelegem că se așteaptă rezultatele de la secvențierea din Germania și probabil Ministerul Sănătății va veni cu informații, dar tulpina dominantă cu certitudine este Omicron și în RM și în regiune”, a răspuns Boris Gîlcă.

O nouă variantă Omicron se răspândește rapid, iar experții în sănătate sunt îngrijorați, deoarece conține multe mutații, iar combinațiile care apar sunt numeroase. Este vorba despre varianta supranumită „Centaurus”, potrivit unimedia.info/ro.

Varianta BA.2.75 – supranumită „Centaurus” – a fost detectată pentru prima dată în India, la începutul lunii mai. Cazurile din Marea Britanie au crescut de atunci brusc – și aparent mai rapid decât cele ale variantei BA.5 extrem de transmisibile, care este prezentă și în India și înlocuiește rapid varianta BA.2, dominantă anterior în multe țări.

Noua variantă a ajuns deja în alte 10 țări, inclusiv Marea Britanie, SUA, Australia, Germania și Canada. Parlamentarii britanici au cerut intensificarea eforturilor pentru a-i convinge pe cei aproape 3 milioane de adulți din Anglia care nu s-au imunizat încă cu prima doză de vaccin anti-Covid să se vaccineze.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a desemnat-o „variantă în monitorizare” la 7 iulie, ceea ce înseamnă că există unele indicii că ar putea fi mai transmisibilă sau asociată cu o boală mai gravă, dar informațiile sunt încă puține.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) monitorizează, de asemenea, îndeaproape noua variantă. Dr. Soumya Swaminathan, expert OMS, a declarat că nu sunt încă suficiente secvențieri pentru a evalua severitatea acesteia.

Pe lângă creșterea sa rapidă și răspândirea geografică largă, experții au fost alertați de numărul mare de mutații suplimentare pe care BA.2.75 le conține, în raport cu BA.2, din care ar fi evoluat.

„Nu atât mutațiile sunt cele care îngrijorează, ci mai mult numărul/combinația lor”, a spus dr. Tom Peacock, virusolog la Imperial College London, care a fost primul care a identificat Omicron ca o potențială îngrijorare în noiembrie 2021. „Este greu de prezis efectul atâtor mutații, care apar împreună și care dau putere virusului atunci când se manifestă împreună. Este cu siguranță un potențial pericol pentru ceea ce urmează după BA.5.”, a adăugat el.

Chiar dacă nu a luat amploare în alte țări, extinderea în India sugerează că cel mai probabil, acolo va deveni o problemă, a adăugat Peacock. „În mod clar se extinde în India, dar India nu are prea multe cazuri de BA.5 și încă nu este clar cât de bine face față împotriva acestei variante”, a spus el.

Experții spun că apariția anul trecut a variantei Omicron, după ce s-a crezut că Delta va reprezenta punctul maxim de evoluție pandemică, și extinderea noilor variante arată că virusul nu poate fi ținut sub control prin același plan care s-ar aplica în caz de gripă.

În plus față de vaccinare, planurile pe termen lung ar trebui să includă măsuri suplimentare pentru a se preveni infecțările și reinfectările, care să aibă în vedere sisteme de ventilație îmbunătățită, filtrare a aerului în spații închise, teste suplimentare, precum și respectarea perioadelor de izolare care să reducă răspândirea îmbolnăvirilor.

Distribuie articolul: