Bloggeriță și mama a trei copii, Tatiana Maxian a publicat ieri pe pagina de Instagram o serie de fotografii, unde apare împreună cu soțul său, în ipostaze extrem de pasionale. Tatiana a vorbit despre acel „foc”, care trebuie menținut într-o relație.

Cuplul este imortalizat în poze senzuale, „scăldat” sub picăturile de ploaie, iar hainele umede doar au conturat formele sexy ale Tatianei și mușchii bine sculptați ai soțului său.

„Pot să zic că este destul de complicat să menții vie flacăra acelui foc în relație, peste ani. Se nasc copiii, viața devine, desigur, mai frumoasă, însă, din alte considerente, îți este dor de momentele de la primele întâlniri, de când erați doar voi doi… și atât. Dar pot să spun că chiar și peste 15 ani de când suntem împreună cu soțul, acel foc mai este între noi, acea dorință nebună. Sigur că voi fi judecată de mulți pentru aceste poze, însă prin ele pot reda ceea ce se întâmplă între noi.

Nu suntem ideali, avem și certuri, ca și orice altă pereche, dar ele ne fac mai puternici”, a scris ea.

Tatiana a publicat și un video din timpul sesiunii foto, unde cei doi își ating discret buzele. Printre cei care au apreciat postarea și au lăsat și un comentariu, s-a numărat și jurnalista Lilu Ojovan.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Tatiana Maxian (@maxian_tatiana)

Bloggerița Tatiana Maxian are o frumoasă comunitate de aproape 130 de mii de urmăritori.

Foto: Instagram/ Maxian Tatiana