Câteva grădinițe din capitală par a fi mai degrabă niște anexe ale bisericilor. Și asta pentru că o parte din teritoriu sau unele clădiri ale instituțiilor au fost date în locațiune pentru amenajarea locașelor de cult. Problema a fost abordată de primarul interimar Ruslan Codreanu, care i-a cerut șefei de la Educație să vină cu un raport.

„La grădinițele „51”, „198”, „150”  au fost date în locațiune teritorii pentru biserici. La grădinița „51” un bloc întreg a fost dat în chirie. Am mai fost la instituții unde jumătate este școală, jumătate biserică. Faci un pas, ești la școală, mai faci un pas, ești în biserică”, a declarat Ruslan Codreanu.

Primarul interimar a cerut șefei Direcției Educație să vină cu un raport pentru fiecare instituție de învățământ în parte. „Să prezinte informația amplă despre toate instituțiile, cui sunt date în locațiune blocurile, care agenți economici își desfășoară activitatea pe teritoriul instituțiilor”, a precizat acesta.

SURSA 

Distribuie articolul: