De-a lungul anilor au circulat numeroase zvonuri despre posibile infidelități în familia regală, însă de data aceasta este vorba despre Prințul William care, potrivit unei publicații importante, ar fi înșelat-o pe Kate Middleton anul trecut.

Prințul William lucrează din greu alături de avocații familiei regale să elimine un zvon potrivit căruia ar fi înșelat-o pe Kate anul trecut, când era însărcinată cu Prințul Louis.

Acest zvon a circulat timp de un an, însă acum In Touch Weekly a publicat un material pe prima pagină despre aceste acuzații, așadar avocații Prințului William au decis că acum este cel mai bun moment să acționeze, aceasta fiind prima revistă importantă care publică astfel de informații.

„Dincolo de faptul că aceste zvonui sunt false și defăimătoare, publicația încalcă și Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, au declarat avocații de la Harbottle and Lewis, aceștia reprezentând familia regală și înainte. O scrisoare din partea acestora a fost trimisă mai multor publicații britanice, după apariția știrii din In Touch Weekly.

Potrivit reportajului apărut în această revistă, Prințul William ar fi înșelat-o pe Kate cu vecina lor, Marchiza de Machioness, Rose Hanbury. O sursă anonimă a declarat pentru publicație că Ducesa de Cambridge „l-a confruntat imediat” pe Prințul William, însă el a negat totul. Totodată, Kate i-ar fi cerut lui William să renunțe la prietenia cu familia Cholmondeleys. „Kate vede prietenia lor într-o lumină complet diferită acum”, a declarat aceeași sursă, adăugând că Ducesa și-a pierdut încrederea în William.

„Ei par a fi acest cuplu perfect. În realitate, toate cuplurile au probleme, iar William și Kate nu sunt diferiți. (Scandalul, n.r.) a zguduit palatul și căsnicia lor”, a adăugat sursa.

Cei de la Harbottle și Lewis au declarat că nu este nimic adevărat la această poveste, iar acum firma de avocatură amenință că va lua măsuri legale dacă presa reia această poveste, potrivit Daily Beast.

Până acum Kensington Palace a refuzat să facă alte comentarii, însă angajații de la palat au declarat că această poveste este „complet greșită și falsă”. În plus, ei sunt conștienți că această revistă a publicat și alte știri neadevărate, „Obama avea o aventură, iar Britney urma să aibă tripleți”.

Sursa

 

Distribuie articolul: