Lotul Republicii Moldova a obținut rezultate spectaculoase la Campionatul Mondial de Armwrestling, desfășurat în Bulgaria. Chiar din prima zi a turneului, „tricolorii” au cucerit 11 medalii la diferite categorii de vârstă, dintre care patru de aur.

Printre noii campioni mondiali se numără Alina Iordachi (categoria 70 kg, brațul stâng) și Dumitru Bulat (categoria 85 kg, brațul drept), ambii la tineret. Tot la proba brațului stâng, dar la junioare, Irina Moisova a urcat pe prima treaptă a podiumului, cucerind aurul în categoria 55 kg. Un alt succes major a fost reușit de Gabriel Sărăcuța, care a devenit campion mondial la subjuniori, în categoria 65 kg, brațul drept.

Performanțele au fost completate și cu alte medalii. Irina Moisova a câștigat și argintul la brațul drept, iar titlul de vicecampion le-a revenit sportivilor Tiberius Țurcan, Alexei Sipilov, Matei Țurcan și Mihai Ostaci. Pe treapta a treia a podiumului au urcat Tudor Bolbocean și Walter Basico, care au adus bronzul Republicii Moldova.

Campionatul Mondial de Armwrestling, ajuns la cea de-a 46-a ediție, se desfășoară în Bulgaria și se va încheia pe 23 septembrie.

Distribuie articolul: