Inspirate din viața reală, Viorica Meșină, Emanuela Zuccala și Roser Corella au regizat trei filme care oglindesc situații triste din viața femeilor aflate între tradiție și libertate. Femeia este subiectul abordat în cadrul unui eveniment public organizat pentru a trata tema obiceiurilor de care sunt dependente în țara lor de origine și care reprezintă o amenințare pentru propria lor viață.

„Uncut/Netăiat” este filmul regizat de Emanuela Zuccala, regizoarea italiană care și-a propus să redea viața unor femei marcate de sângele mutilării genitale. Filmul povestește despre unele femei din trei țări africane-Somalia, Kenia și Etiopia, care se luptă cu înlăturarea acestei practici violente. Emanuela spune că este pasionată de acest subiect delicat. Regizoarea relatează că mulți europeni consideră că mutilarea genitală este o practică musulmană, dar nu e adevărat: „Această practică a pornit și de la oamenii de origine creștină ”, menționează aceasta.

La baza mutilării genitale feminine în comunităţile musulmane stau motive precum protecţia împotriva violului, intenţia de a scădea interesul fetei faţă de sex, ca viitorul soţ să fie sigur că femeia sa este virgină la nuntă şi tradiţia care cere tăierea clitorisului. În anumite zone rurale, tăierea genitală feminină se efectuează fără anestezie, în condiţii de igienă precară. Din acest motiv se întâmplă adesea ca fetiţele, care supravieţuiesc durerilor îngrozitoare din timpul intervenţiei, să moară mai târziu de infecţie. În zonele mai civilizate, circumcizia feminină se practică la spitale şi clinici, iar fetiţele sunt duse acolo chiar de proprii părinţi, neştiind ce le aşteaptă.

Acest film documentar a ajutat să încurajeze femeile să lupte pentru eradicarea practicii mutilării genitale.

„De exemplu, în Somalia, activistele care vor să se implice în desființarea acestei practici, lucrează cu femeile care fac procedura mutilării genitale și le explică de ce nu este normal tradiția lor”, relatează Emanuela Zuccala. În Kenia, la fel este un grup de femei care se luptă în acest sens.

Regizoarea a povestit despre istoria unei fete de 15 ani, Jannet. Emanuela a cunoscut-o când copila avea 13 ani. Jannet, când avea 12 ani, urma să fie mutilată genital și după asta măritată. Ea, văzând prin ce trecuse sora ei mai mare, a decis să fugă de acasă. Copila a trecut prin multe, timp de șase zile cât a parcurs pădurile Keniei, a dormit prin copaci ca să nu fie atacată de animale sălbatice, nu a mâncat nimic și a băut apă de unde găsea, abia de supraviețuise. După șase zile ea a ajuns într-un sătuc și, ajungînd în piață, s-a întâlnit cu o femeie care vindea fructe. O mare coincidență a fost că acea femeie făcea parte din rețeaua de femei care ajutau la eradicarea acestei practice de mutilare. Pe femeie o chema Teresa și de atunci Jannet a rămas în casa ei, ulterior și-a facut studiile, nedorind să se întoarcă la familia ei.

În Kenia, chiar dacă este o procedură ilegală, mutilarea genitală are loc la peste 21% din femei, însă în unele etnii, procentajul depășește masiv acest număr. În Somaliland, mutilarea este un proces absolut normal și până în ziua de azi sunt supuse acestei proceduri aproape 98% din femei.

Roser Corella este regizoarea de origine spaniolă a filmului „Grab and Run/Înșfacă și fugi”. Filmul este un documentar de lung metraj despre o tradiție din sud-estul Kurdistanului. Tradiția constă în răpirea fetelor, după care obligatoriu rămân a fi măritate cu acest răpitor, fiind dese ori și bătute. Regizoarea s-a inspirit din istoria reală a unei femei. Acum doi ani, Roser începuse să cerceteze tradițiile Kurdistanului și îi păruse straniu un așa obicei lipsit de voința femeii.

„Cel mai mult m-a mirat că aceste femei niciodată nu povestesc despre momentul în care au fost răpite, deci el este cumva blocat în istoria lor”, relatează regizoarea.

Roser mai spune că fericirea acelor femei este foarte diferită: „Ele se bucură de supremația soțului și de infidelitatea lui”. Paradoxal este că femeile care au trecut prin acea răpire chinuitoare și au fost măritate cu forța, ele acum continuă această tradiție, își obligă fiii să-și răpească soțiile, chiar să le bată dacă nu se supun lor. Regizoarea ne îndeamnă să nu încurcăm răpirea tradițională „convenită sau organizată” din Republica Moldova care are loc acum, cu cele din Kurdistan, care sunt lipsite de iubire, de afecțiune și implică doar violarea drepturilor femeii de a fi cu persoana iubită.

Regizoarea și autoarea Viorica Meșină, în filmul „Culorile”, redă aspectul abuzului psihologic față de femeie. Regizoarea povestește că ia fost foarte greu de a regiza un așa film, deoarece reprezintă niște aspecte foarte sensibile din viața cuplurilor.

„Dacă era de capul meu, la sigur nu mă apucam de regizarea unui așa film, dar inițiativa a venit din partea asociației „La Strada”, dar pot să zic că au talent, pentru că m-au convins să-l regizez”, relatează Viorica Meșină.

„Cel mai greu a fost scenariul, mai departe tot a fost cu mare drag. Greu, deoarece toate nuanțele au fost luate din ceea ce trăiesc femeile care la început de relație sunt victimele violenței psihologice, și pe parcurs chiar a violenței fizice”, spune regizoarea.

Filmul „Culorile” se bucură de un mare impact asupra tinerilor care au vizionat deja acest documentar. Viorica Meșină povestește că după lansarea filmului a primit scrisori, mesaje care redau misiunea indeplinită a regizoarei. Regizoarele au în plan și alte proiecte de viitor care, la fel, să reflecte viața cotidiană a diferitor națiuni.

 Surse foto: moldovenii.md, bbc.com, rosercorella.com

Autor: Dumitrița Andriuța, stagiară

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: