Ministerul Educației aduce o noutate surprinzătoare. Elevii care absolvă gimnaziul cu o medie sub șase ar putea să nu fie acceptați la liceu conform unui nou Regulament propus de autorități. Ministrul Educației, Dan Perciun, argumentează că cei cu performanțe mai modeste ar trebui să își continue studiile la un colegiu sau școală profesională, unde ar avea oportunitatea să se specializeze într-o meserie.

Materialul de la liceu are un anumit grad de complexitate și atunci pentru a o putea însuși, prezumăm noi că și rezultatele de la gimnaziu trebuiau să ating un nivel minim. Noi considerăm că și șase totuși nu este prea mult, nu este o cerință prea înaltă. Analiza noastră preliminară vorbește despre circa 1 500 de elevi care anul trecut nu au depășit acest prag, respectiv în cazul copiilor care nu reușesc să atingă acest nivel întotdeauna există opțiunea unui colegiu sau a unei școli profesionale”.

De asemenea, începând din luna aprilie, școlile vor primi notificări cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru a găzdui clase liceale, cu cerința ca să existe cel puțin două clase. Ministerul Educației afirmă că noile modificări pentru admiterea la liceu ar putea fi aprobate în cel mai scurt timp.

În prezent, aceste modificări sunt în proces de consultare cu conducătorii de direcții și directorii instituțiilor de învățământ din țara noastră.

Distribuie articolul: