Pentru ziua de astăzi și mâine, Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță Cod Galben de vânt. În următoarele 3 ore, cu menținere în noaptea de 15.08 se prevăd intensificări ale vîntului nord-vestic în rafale de pînă la 15-18 m/s. În aceste condiții, deja sunt afectate numeroase linii electrice aeriene și rupturi de conductor. Furnizorul de energie electrică „Red Union Fenosa” face apel către populație cu rugămintea de a respecta câteva reguli:

Ocoliţi conductoarele electrice căzute accidental la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni sau copaci;

Nu atingeţi conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ;

Marcaţi locul unor rupturi de conductoare electrice şi asiguraţi paza acestuia până la intervenţia electricienilor, pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;

Nu interveniţi în instalaţiile electrice deoarece aceste acţiuni vă pun în pericol viaţa.

Despre orice incident informaţi în regim de urgenţă furnizorul de energie electrică prin următoarele metode:

  • la telefonul Serviciului 24h –  022-43-11-11.
  • prin intermediul chatului disponibil de pagina noastră web.
  • pe Viber apeland la numarul 062161111.

Acum, în teren lucrează 54 de brigăzi mobile, care restabilesc liniile avariate şi reconectează la sursă localităţile rămase fără tensiune.