Revenirea Andreei Marin în televiziune a fost un moment lung și foarte așteptat, deși aceasta a mai realizat în urmă cu patru ani emisiunea „Prețuiește viața”. Vestea că o vom putea revedea pe vedetă din nou pe micile ecrane a fost dezvăluită de Mircea Radu, șef al comunicării TVR, pe social media.

„O situație de genul win-win e una în care câștigă ambele părți. În cazul în care Televiziunea Română și Andreea Marin semnează un contract, e deja win-win-win. Ce câștigă TVR? Un om care știe meserie. O persoană cu notorietate bună, cu forță, cu capacitate uriașă de muncă. TVR mai primește o gură de oxigen după hemoragia de oameni mulți și buni pe care i-a pierdut în anii trecuți. Ce câștigă Andreea Marin? O televiziune națională. O platformă mediatică cu un potențial enorm, încă neexploatată la adevărata valoare.”, a scris acesta.

De asemenea, chiar și Andreea Marin a vorbit despre noul proiect. Emisiunea ei, „Nu există nu se poate” va fi difuzată pe TVR 2, de luni până joi, de la ora 18:00. Totuși, zâna ne pregătește și alte surprize.

„Timpul scurt până la momentul când va fi pe ecran, lucrăm contracronometru, pur și simplu, pentru a intra pe ecran la început de octombrie, iar cei ce mă așteaptă, vor afla totul pe canalele mele de social media si pe canalele SRTV. Și, dacă emisiunea „Nu exista nu se poate!” cu Andreea Marin este mai potrivită pentru TVR2, unde ne vom vedea de luni până joi, seara la ora 18, în paralel, lucrez și la al doilea format, de aceasta data pentru TVR1, mult mai potrivit pentru caracterul informativ, obiectiv, constructiv al canalului care se definește altfel acum, față de ceea ce se întâmpla atunci când eu eram la TV sâmbăta seara.”, a spus Andreea Marin.

Distribuie articolul: