Fosta soție a lui Gheorghe Moldovan, arbitrul care s-a împușcat la Orhei în prezența familiei sale, vorbește despre viața de cuplu din afara spațiului public, conflictele care au precedat divorțul și o acuzație gravă privind una dintre fiicele lor.

Irina susține că, în timpul unei crize de nervi, bărbatul i-ar fi provocat unei dintre fetițe o fractură de femur. Femeia povestește că a ajuns cu copilul la urgență după ce a observat că unul dintre picioare era mai scurt, scrie UNIMEDIA.

„A venit cu fetița în brațe și mi-a spus că nu știe ce are, dar un picior e mai scurt. Am plecat la urgență, s-a depistat că e rupt osul femural, care este cel mai puternic os din organism și care nu se rupe atât de ușor. Medicii în fiecare zi mă întrebau cum e posibil”, a relatat Irina, într-un monolog la Dorin Galben.

Potrivit femeii, ea ar fi ascuns atunci adevărata cauză a leziunii și le-ar fi spus medicilor că Gheorghe se juca cu copiii, iar fetița posibil să fi căzut.

„Dar știam ce s-a întâmplat, de fapt. Fetița mai mare a fost martoră în această situație și mi-a demonstrat pe o păpușă cum el i-a rupt piciorul”, a mai spus Irina.

„Am vrut să povestesc situația din familia noastră încă acum două luni, pentru că trăiam cu frică, pentru că Gheorghe posta cum se antrenează la Tir și vorbea mult despre cireașa de pe tort, fapt ce punea în pericol viața mea, a copiilor și a multor persoane și consultându-mă atunci cu pastorul și cu mai multe persoane, am decis atunci că e mai bine să lăsăm așa lucrurile. Dar acum e timpul să povestesc cum stau lucrurile cu adevărat. Sunt acuzată că a murit din cauza mea, dar nu i-am dorit moartea, dimpotrivă, am încercat până la ultima secundă să-i salvez viața, punându-mi viața mea și pe cea a copiilor mei în pericol”, a menționat fosta soție a lui Gheorghe Moldovan.

Irina provine dintr-o familie de baptiști: „De mică am mers la biserică, am fost învățată cu valori, cu lucruri bune, mi s-a pus o temelie bună pentru viața mea de tânără și pentru un viitor și o familie bună. Părinții mei au fost un model pentru mine, de dragoste reciprocă, față de copii”.

În vara anului 2017, Irina a decis să muncească: „Am fost angajată chelner la o școală de misiune. Acolo l-am cunoscut pe Gheorghe, îmi părea un băiat atât de înțelept, deștept, era dintr-o biserică, o comunitate atât de bine pregătită. Mă miram câtă înțelepciune încape în acest om”.
Peste 4 luni, a urmat cererea în căsătorie: „A fost o dragoste reciprocă, ceva extraordinar, recunosc. La început era foarte romantic, dar am observat și momente de gelozie, cu privire la privire la prietenele mele, la mesajele din telefonul meu, avea toate parolele la toate conturile, îmi gestiona fiecare mesaj. Realizez acum că trebuia să explic de ce am răspuns cuiva într-un mod anume. La început credeam ca pe o formă de dragoste din partea lui. Eu eram elevă la liceu în clasa a 12-a și el m-a cerut în căsătorie chiar în ziua majoratului meu. A cerut binecuvântarea tatălui meu, care i-a spus că sunt mică, trebuie să învăț, să fac universitate, dar a convins-o pe mama. În aceeași zi am primit cererea în căsătorie, a fost ceva frumos, bine organizat”.

Peste trei luni, cuplul s-a căsătorit, dar Irina spune că totuși, a greșit înainte de nuntă: „Îmi voi recunoaște vina, îmi pare rău că nu am fost să-mi mărturisesc păcatele, poate se opreau lucrurile acolo ori se schimba ceva, dar am luat-o ca pe un secret al nostru și m-am gândit că nu va afla nimeni. În comunitatea noastră, relațiile intime sunt ceva sfânt, care se permit între soți, după căsătorie, dar am fost slabi ambii la acest capitol. Gheorghe a relatat online despre asta”.

Nunta a fost deosebită, își amintește Irina: „M-am simțit prințesă, a fost ceva aparte pentru mine, ca fată”.

După nuntă, cuplul a locuit, timp de 4 ani, la o mătușă de-a lui Gheorghe, care le-a oferit apartamentul: „Îi mulțumesc pentru această posibilitate, că s-a oferit să ne ajute ca familie”.

Irina spune că prima jumătate de an a fost fantastică, dar Gheorghe își dorea un copil imediat: „I-am spus să mai lăsăm un an, doi, să ne bucurăm, apoi vom concepe și copii. L-am observat că tot insista, dar nu am folosit niciodată metode de protecție”.

Prima sarcină a fost foarte grea, mărturisește Irina: „Poate pentru că era primul copil, nașterea m-a traumat mult, perioada de recuperare a fost foarte grea. Primul copil a plâns mult, eum, având 19 ani, nu știam unde am nimerit, ce să fac. În aceste situații, când îi spuneam lui Gheorghe că e greu, e dificil,că simt ca o depresie, el nega, spunea că nu există așa ceva și că totul e doar în mintea noastră”.

În primii doi ani ai maternității, Gheorghe a fost un tată implicat: „A coincis și cu perioada de Covid, el era mai mult acasă, cu familia, era foarte grijuliu la acest capitol. Dar am observat și momente când mânia lui era exagerată, o educație puțin cam agresivă”.

Când fiica mai mare avea doi ani și patru luni, s-a născut al doilea copil: „Sarcina a fost mai ușoară, dar eu nu eram pregătită atât de repede să nasc. La 21 de ani eram deja mămică a două fetițe”.

Irina spune că atunci când a vrut să lege prietenii cu alte mame, cu femei, Gheorghe a început să-și arate nemulțumirea: „M-a izolat absolut de toți, începând cu prietena, cumnata, cunoscuta, vecina, alte mămici. Ca o soție supusă, mereu am ascultat de el. Am aplecat capul de multe ori, am tăcut și nu am spus nimănui despre ceea ce se întâmplă în familia noastră, pentru că Gheorghe cumva lupta pentru imaginea familiei noastre, ca să fim un exemplu pentru cei din jur. Indiferent ce se întâmpla în familia noastră, nimeni nu trebuia să cunoască asta. Eu cedam mereu”.

Gheorghe, în schimb, a avut toată libertatea, susține fosta lui soție: „Niciodată nu i-am spus să nu se ducă la fotbal ori să nu facă ceva. Venea acasă, făcea o baie și pleca iar, zicea că are treburi, că are o întâlnire, că e ocupat. Urmărea foarte multe fete, femei, răspundea la stories cu inimioare foarte des. Când îl întrebam dacă îi pare ok așa, îmi spunea că o face doar prietenește, că una e o vecină, alta verișoară și tot așa. Eu îl consideram un om înțelept și credeam că va putea controla toate lucrurile. Mă gândeam că e foarte sociabil, era înconjurat permanent de oameni, dar nu am fost niciodată geloasă”.

În public era o persoană de nota 10: „Poate aici e greșeala mea, eu am văzut în el altă persoană acasă, nu cea wow văzută în public. Față de alții trebuia să-l ridic în slăvi, iar mie îmi venea greu să fac asta, pentru că acasă simțeam alt om, nu persoana pe care o știe toată lumea. El a simțit asta”.

Al treilea copil s-a născut când a doua fetiță avea doar un an și 8 luni: „Insistența lui de a naște copii am simțit-o ca pe o dorință de a lui de a mă izola și a mă ține acasă. El știa că dacă voi fi acasă cu copilașii, nu voi mai avea chef de a ieși cu cineva, de a vorbi., va trebui să fiu acolo pentru copiii mei la orice oră”.

Gheorghe a început tot mai puțin să se implice în familie: „Dimineața se trezea, ducea copiii la grădiniță și dispărea. Nu știu unde era, spunea că a avut de rezolvat niște întrebări. Seara, după antrenamente, făcea baie, apoi iar pleca și revenea după 00:00. Parcă era un oaspete, venea, se băia, se parfuma și pleca”.

La un moment dat, cuplul a trebuit să-și găsească altă locuință: „Nu știam unde, nu aveam nimic cumpărat, nici pregătit. Am cerut permisiunea de la părinți să renovăm saraiul din curte, ca să putem locui acolo. Părinții au acceptat. Au fost nevoi mari în familia noastră, iar majoritatea banilor adunați pentru renovarea locuinței erau din donații – Gheorghe scria scrisori la oameni din țară și de peste hotare, prin care provoca milă, că are familie cu trei copii, că nu lucrează, lucrările pe care le făcea el erau ca voluntariat. Oamenii, din milă, ne ajutau familia”.

După renovarea încăperii, Gheorghe a început să insiste ca părinții Irinei să facă actele pe ei: „Zicea că sponsorii vor să investească în casa misionarului, nu a părinților. Dar, din câte am înțeles, nu a cerut nimeni niciodată așa oficialitate. Tata inițial i-a spus lui Gheorghe că nu poate face așa document, pentru că eu sunt mezina familiei și oricum îmi va rămâne totul mie. Totuși, Gheorghe a insistat foarte mult, până când tata a cedat. La notar s-a citit ce conținea procura, s-a auzit fiecare din numele noastre, dar apoi a fost liniște timp de 3 luni. Apoi au început conflictele mari în familie. Am mai discutat cu oameni, care m-au sfătuit să citesc ce scrie în acea procură, tata trebuia să un exemplar la el, dar nu avea nimic, a luat totul Gheorghe. Când am scos copia de la notar, în ea scria că tata face procură pe Gheorghe, ca el să-și doneze sie înșiși sau Irinei casa și tata nu pretinde la îngrijire până la moarte. Deși înțelegerea a fost tital invers”.

 

„Tata a anulat procura, ceea ce l-a agitat foarte tare pe Gheorghe, cu 4 zile înainte ca el să meargă la Centrul multifuncțional, ca să oficializeze actul de donare. Nici nu știu ce era dacă reușea totuși să îl facă. Gheorghe s-a mâniat foarte tare, a spus că ne-am fi folosit de el. Dacă el își dona casa, ori eram eram manipulați de el toată viața, și eu, și părinții, ori eram după poartă noi”, dezvăluie Irina.

Situația respectivă a agravat certurile deja existente în familie. A urmat o situație despre care Irina a tăcut mult timp: „După o ceartă între noi, s-a iscat un conflict între fetițe, ele nu au putut împărți ceva, el a încercat cumva să le pedepsească, eu nu m-am implicat, de obicei nu mă băgam, poate din frică. După câteva minute, el s-a întors înapoi cu fetița în brațe și mi-a spus că nu știe ce are, dar un picior e mai scurt.

Am plecat la urgență, s-a depistat că e rupt osul femural, care e cel mai puternic os din organism și care nu se rupe atât de ușor. M-au informat medicii după ce am ajuns la spital, în fiecare zi mă întrebau cum e posibil. Am ascuns acest lucru de medici, am tăcut, le-am spus doar că Gheorghe se juca cu copiii și posibil a căzut. Medicii îmi spuneau că e imposibil. Ca să rupi osul femural trebuie să cazi de la etaj. Eu știam ce s-a întâmplat, de fapt. Fetița mai mare a fost martoră în această situație și mi-a demonstrat pe o păpușă cum el i-a rupt piciorul. Nu am spus medicilor pentru că aveam o frică foarte mare de el, nu pot explica de ce, dar chiar m-am temut de el tare. Am stat 3 săptămâni cu copilul în spital, a fost foarte greu”.

 

 

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: