Dorința de a-și urma visurile și de a lucra conform valorilor care le ghidează, sunt câteva dintre motivele pentru care femeile aleg calea antreprenoriatului. Alina Bota-Tăbușcă din România a renunțat acum 4 ani la job-ul de bază și a ales să se lanseze în alt domeniu, fără resurse financiare și ajutor. Nu s-a bazat pe anumite reguli și nici nu a urmat un plan, ci s-a concentrat pe dorința de a se îmbunătăți continuu.

La ai săi 35 de ani, a reușit foarte multe. Pentru unii poate părea totul simplu, însă Alina cunoaște prețul succesului și munca din spatele brandului creat.

„Am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice, aflată sub umbrela Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, la București. Sunt un om pasionat de dezvoltare și de oameni. Viața mi-a oferit șansa să explorez, să cunosc persoane din medii diverse și să mă cunosc. Dincolo de aceste aspecte sunt antreprenor. Activitatea mea de zi cu zi în calitate de Consultant & Coach în Marketing este de a traduce și simplifica marketingul pentru persoane care își propun să înceapă sau au început de câțiva ani un business și au nevoie de claritate”, a spus Alina.

Sunt un om pasionat de dezvoltare și de oameni

Am crescut însă într-o localitate mică între Vaslui și Iași, unde părinții mei au fost cadre didactice. Iar dacă în copilărie distanța în kilometri până la București mi se părea mare, distanța parcursă până la rolul de antreprenoare a fost incomparabil mai mare. Am venit în capitală în timpul facultății, de unde mi-am început cariera în PR și, la câțiva ani distanță, am făcut trecerea către marketing. În 2018, deși ocupam o poziție de marketing manager, am început să realizez că îmi doresc ceva mai mult. Expertiza mea, oricât de extinsă, avea impact doar în simptomele unei nevoi de business. Așa că acest sentiment s-a acutizat până când am știut că e momentul să închid acel capitol și să încep un alt volum al vieții mele”, adaugă antreprenoarea.

A renunțat la siguranță, stabilitate și promisiunea ascendentă a carierei sale

„Fără nici un plan sau buget de back-up am luat o pauză în care să îmi dau seama cum pot ajunge la sursa. Cum pot construi impactul pe care mi-l doresc cu adevărat. Așa a luat naștere în 2019 Coach4Marketing, dedicat antreprenorilor și lucrează la sursa nevoilor de marketing: puterea de decizie și înțelegerea oportunităților pe care marketingul le poate construi”, a mai spus Alina.

Pentru Alina, experiența de lansa o afacere a însemnat multă învățare, dezvoltare și autocunoaștere.

„Primul pas a fost să înțeleg cum voi transforma eu însămi acest serviciu într-o sursă de venit. Ce am de oferit, cui și cu ce beneficii. Apoi am lucrat la a transmite aceste lucruri. Cel mai accesibil mod a fost prin evenimente de networking, unde vedeam reacțiile oamenilor și puteam primi feedback în timp real. Al doilea canal important, care a fost o reală provocare a fost site-ul. Am pornit fără buget. Așa că timp de 4 luni am urmărit tutoriale, am creat bucată cu bucată, respectiv am cusut și descusut WordPress pentru a construi actualul site singură. Și m-am bucurat tare când am văzut că pot. Cred că a fost și prima mea lecție ca antreprenor”, menționează Alina.

„Întrucât factorii de decizie sunt cei care pot construi procese de succes, marketingul e un macro-instrument. Folosit bine, aduce satisfacție și rezultate bune. Neînțeles și folosit incorect, creează frustrare și costuri mari. Așa că atunci când am creat Coach4marketing mi-am dorit să construiesc două lucruri: un mediu antreprenorial care crește prin solidaritate și o relație mai caldă a antreprenorilor cu acest domeniu (marketingul) în permanentă dezvoltare”, adaugă antreprenoarea.

Întrebată despre beneficiile și satisfacția pe care i-o aduce antreprenoriatul, Alina Bota-Tăbușcă a răspuns:

„Principalul beneficiu al unui proces de marketing coaching este acela de a răspunde nevoilor unui antreprenor de a înțelege și lua decizii. Iar acest lucru se reflectă în:

Indicatori de performanță mai clari;

Comunicare mai bună cu echipa internă sau externă (agenție/ colaboratori);

Procese interne trasate mai clar;

Roluri și responsabilități mai bine definite;

Decizii mai rapide;

Capacitatea de a vedea sau crea oportunități, respectiv de a căuta mai mult soluții și mai puțin vinovați;

Autonomie în rolurile cheie;

Claritate asupra a ce e potrivit și ce nu ca soluție de marketing pentru etapa actuală din viața companiei”, povestește Alina.

La nivel global, conform datelor din GEM 2020/21 Women’s Entrepreneurship Report, 11% dintre antreprenori sunt femei, pe când Europa înregistrează un procent redus aproape la jumătate, de doar 5.7%. Cu toate acestea, în anul 2020, datele statistice arăta că cele mai multe femei fondator din comunitatea de startupuri tech vin din zona Europei Centrale și de Est.

Distribuie articolul: