Republica Moldova va marca, la 27 august 2026, 35 de ani de la proclamarea independenței. Cu această ocazie, fostul președinte al Curții Constituționale, juristul Alexandru Tănase, propune o reflecție asupra parcursului țării, de la Renașterea Națională și Declarația de Independență până la transformările politice și identitare din ultimele trei decenii și jumătate. Reflecția publicată de Moldpres

Alexandru Tănase, una dintre vocile celei de-a doua generații a Renașterii Naționale și fiul regretatului publicist Constantin Tănase, consideră că aniversarea independenței nu ar trebui redusă la ceremonii oficiale, ci să reprezinte un moment de bilanț pentru societate: ce a făcut Republica Moldova cu libertatea câștigată în 1991?

Pornind de la o reflecție a lui Mihai Eminescu despre independența României, potrivit căreia aceasta reprezintă „suma vieții noastre istorice”, Tănase susține că ideea poate fi aplicată și Republicii Moldova.

„Dacă independența este «suma vieții noastre istorice», ce am făcut noi cu această sumă în cei 35 de ani care ne-au fost dați?”, se întreabă fostul președinte al Curții Constituționale.

Independența nu începe la 27 august 1991

În opinia lui Tănase, independența Republicii Moldova este rezultatul unui proces istoric mult mai amplu, care include rezistența față de regimul sovietic, lupta pentru limba română și grafia latină, recuperarea memoriei istorice, dar și sacrificiul celor care au apărat noul stat în războiul de pe Nistru.

El amintește personalități și grupări care au contribuit la Renașterea Națională, printre care Ion Druță, Vlad Pohilă, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Șoltoianu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr și Gheorghe David, alături de alți reprezentanți ai rezistenței anticomuniste.

Potrivit lui Tănase, regimul sovietic nu a urmărit doar controlul politic al Basarabiei, ci și transformarea identității și memoriei populației. Deportările, colectivizarea, foametea, represiunea, înlocuirea alfabetului latin cu grafia chirilică și controlul asupra școlii, presei și instituțiilor culturale au făcut parte, în viziunea sa, din acest proces.

Renașterea Națională de la sfârșitul anilor ’80 a reprezentat o ruptură de această construcție sovietică. Revendicările privind limba română și alfabetul latin s-au transformat într-o mișcare de masă și, ulterior, într-o forță politică.

Un moment decisiv a fost adoptarea legislației lingvistice la 31 august 1989, urmată de proclamarea suveranității și, la 27 august 1991, de adoptarea Declarației de Independență.

Declarația de Independență și identitatea constituțională

Tănase acordă o importanță deosebită Declarației de Independență, pe care o consideră mai mult decât un simplu document juridic. În opinia sa, actul fondator al Republicii Moldova restabilește continuitatea memoriei istorice și stabilește valorile pe care se întemeiază statul.

În perioada în care a condus Curtea Constituțională, instanța a adoptat, la 5 decembrie 2013, Hotărârea nr. 36, prin care a stabilit că Declarația de Independență și Constituția formează un bloc de constituționalitate, iar în cazul unor divergențe prevalează Declarația de Independență.

Hotărârea a avut implicații inclusiv asupra denumirii limbii de stat. Curtea a constatat că formularea din Declarația de Independență privind „limba română” prevalează asupra sintagmei „limba moldovenească” din articolul 13 al Constituției.

Tănase consideră că acest proces a reprezentat o continuare a luptei pentru identitate începute în perioada Renașterii Naționale.

„Independența nu poate fi confiscată de nicio generație”

Fostul președinte al Curții Constituționale vorbește și despre ceea ce numește paradoxul independenței Republicii Moldova: desprinderea juridică de Uniunea Sovietică a fost mai rapidă decât desprinderea societății de reflexele și construcțiile identitare moștenite din perioada sovietică.

În acest context, el respinge ideea că independența Republicii Moldova ar presupune distanțarea de România sau de identitatea românească.

„Existența Republicii Moldova ca stat suveran este pe deplin compatibilă cu asumarea identității românești”, susține Tănase.

Potrivit lui, apartenența civică la Republica Moldova nu exclude identitatea culturală și istorică românească.

Tănase amintește și de principalele schimbări politice de după 1991, inclusiv revenirea comuniștilor la putere în 2001, perioada guvernării Voronin, schimbarea simbolică a denumirii „Zilei Independenței” în „Ziua Republicii”, precum și reorientarea politică de după 2009.

În opinia sa, referendumul constituțional privind integrarea europeană din 2024 a adăugat un nou reper în evoluția statului, oferind o expresie constituțională direcției europene.

„Adevărata măsură a unei generații”

În concluzie, Alexandru Tănase susține că independența nu este un bun dobândit definitiv în 1991, ci o construcție care trebuie apărată și consolidată de fiecare generație.

„Niciun partid, niciun președinte, niciun parlament și nicio generație nu sunt proprietarii independenței Republicii Moldova. Puterea este vremelnică; independența aparține istoriei”, afirmă fostul președinte al Curții Constituționale.

Potrivit lui Tănase, adevărata măsură a unei generații nu este felul în care aceasta sărbătorește independența, ci starea în care o transmite generației următoare.

„Independența este «suma vieții noastre istorice». N-am început noi această istorie și nici cu noi nu se va sfârși. Am moștenit-o de la cei ce ne-au precedat și suntem datori s-o lăsăm neștirbită celor ce ne vor urma”, este mesajul lui Alexandru Tănase în ajunul celor 35 de ani de independență ai Republicii Moldova.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: