Uneori, a merge la volanul unei mașini pare a fi o adevărată provocare pentru unele doamne. Cu toate acestea, trebuie să ții cont de faptul că ar fi bine să-ți depășești frica de a șofa. Nu uita de regulile de circulație și ține cont de câteva sfaturi pe care să le implementezi încă din primele zile când ești la volan. 

În ciuda tuturor prejudecăților legate de femeile care conduc, un studiu care a analizat statistici legate de asigurări și rata accidentelor de pe șosele a arătat că, de fapt, femeile conduc mai bine decât bărbații, sunt mai atente la volan și provoacă mai puține accidente, întrucât își asumă mai puține riscuri. Atunci când ești, însă, la început când abia ți–ai luat carnetul de conducere, sunt puțini care se urcă la volan cu încredere în abilitățile lor. 

Responsabilitatea ieșirii cu mașina în trafic nu ține însă doar de experiență, ci și de respectarea regulilor de circulație și a câtorva obiceiuri pe care este bine să ți le creezi încă de la început. Fie că ți–ai luat recent permisul sau că a trecut un timp de când ai condus ultima oară, iată ce ar trebui să știi, astfel încât să conduci în siguranță și să te simți mai stăpână pe tine la volan:

Învață cum să ții corect mâinile pe volan

Ani la rând, instructorii auto își învățau elevii să țină mâinile în partea superioară a volanului. Dacă ne imaginăm volanul drept cadranul unui ceas, atunci poziția corectă a mâinilor ar fi fost la orele 10 și 14 pe cadranul imaginar. Însă numeroase studii au dus la schimbarea acestei reguli, demonstrând că, de fapt, este mai prudent să îți ții mâinile mai jos, fie pe mijlocul volanului, fie la orele 8 și 16 de pe cadran. Acest obicei îți dă mai mult control și stabilitate asupra mașinii, iar mâinile se află într-o poziție mai lejeră, astfel că nu vei mai obosi la fel de repede la drum lung.

Învață să parchezi cu precizie

Parcarea mașinii este o operațiune simplă, odată ce înveți să apreciezi corect distanțele și să manevrezi autoturismul. Însă, într-un oraș aglomerat, chiar și cei mai experimentați șoferi trebuie să devină creativi atunci când caută un loc de parcare sau să facă manevre mai multe, mai complicate, pentru a reuși să își strecoare mașina printre alte autoturisme.

Pentru un începător, echiparea mașinii cu senzori de parcare performanți poate fi cea mai bună soluție pentru a se asigura că își staționează în deplină siguranță autoturismul, fără a risca să lovească sau să zgârie propria mașină sau pe cele din jur.

În plus, îți poți exersa abilitățile de parcare folosindu-te de patru cutii sau conuri de circulație, pe care să le așezi în diferite poziții, într-un poligon sau într-un spațiu deschis și să încerci apoi să parchezi mașina între cutiile respective fără a le lovi.

Ia câteva lecții suplimentare

Dacă nu te-ai mai urcat de ceva timp la volan și simți că ți–ai pierdut experiența, un curs de condus defensiv sau câteva ore suplimentare cu un instructor te pot ajuta să îți recapeți încrederea și să simți din nou că stăpânești autoturismul. Experiența la volan este extrem de utilă și atunci când trebuie să iei decizii rapid și să te bazezi pe reflexe, care se formează în timp, așa că s-ar putea să te simți mai în siguranță când ești în mașină cu cineva care te poate ghida. De asemenea, dacă nu ai mai condus prin oraș la ore de vârf, când trebuie să te poți strecura cu mașina prin intersecții aglomerate, poți învață câteva trucuri și sfaturi utile luând niște lecții suplimentare.

Asigură-te că ai vizibilitatea deplină

Mașinile echipate cu camere video pe fată și pe spate îți asigură maximum de vizibilitate, completând cu succes oglinzile retrovizoare. Ca începător, este bine să iți formezi un obicei din a te baza doar pe oglinzi, astfel încât, în situația în care te urci la volanul unei mașini care nu are camere, să te descurci la fel de bine. Însă, odată ce ți–ai intrat în mână, camerele video completează perfect senzorii de parcare pentru a-ți maximiza precizia și a spori siguranța autoturismului tău.

Fii pregătită pentru condus în condiții dificile

Chiar și cei mai experimentați șoferi pot avea probleme în a conduce în condiții de iarnă, pe viscol sau pe gheață ori noaptea, când vizibilitatea este redusă. Asigura-te că mașină ta este perfect pregătită dacă urmează să pleci la drum pe timpul iernii și că este echipată cu cauciucuri de iarnă și cu lanțuri. Vara, ai grijă să nu îți lipsească din mașină o pereche de ochelari de soare pentru condus, astfel încât să nu fii deranjată de razele puternice și să îți poți menține atenția la drum cât timp te afli la volan.

Distribuie articolul: