Adela Popescu a terminat de filmat ultima emisiune din acest sezon de la „Vorbește lumea”, iar acum se află într-o binemeritată vacanță. Deși vedeta a povestit, pe blogul personal, că și-a început prima zi de concediu cu activități normale de mămică și soție, precum vizite la piață și grătar în familie, acum Adela se poate bucura de o adevărată vacanță de vis, în Barcelona!

După ce a anunțat că va pleca alături de partenerul ei de viață, Radu Vâlcan, într-o vacanță romantică în Spania, actrița a mărturisit că se simte vinovată că ea și soțul ei l-au lăsat acasă pe Alexandru, băiețelul lor. Totuși, Adela mai are un bebe în burtică de care să aibă grijă, chiar dacă celălalt micuț este acasă cu bunica. Astfel, Radu și Adela au dorit puțin timp doar pentru ei, mai ales dacă luam în considerare faptul că de acum în colo, când se va naște bebe cu numărul doi, timpul va fi într-adevăr o problemă.

„După doi ani și o singură noapte fără Alexandru, am considerat că e momentul să plecăm undeva doar noi doi. După un calcul simplu mie mi-a rezultat că cel puțin doi ani de acum încolo nu vom mai avea această oportunitate, ținând cont de faptul că e pe drum și “flațiolu”. Dincolo de asta simt că e momentul potrivit și pentru băiețel. Are autonomie, mănâncă bine, doarme toată noaptea, pe mamaie o iubește, o ascultă, și în plus, ca să nu ne mănânce sentimentul vinovăției de vii, imediat după întoarcerea din Barcelona vom pleca pentru două săptămâni în #vacanțaluiAlexandru din Grecia. Noi trei”, a scris Adela pe blogul personal.

Vezi și: Adela Popescu se luptă cu „efectele secundare” ale sarcinii. „Trebuie să mă gândesc puțin să îmi amintesc în câte săptămâni sunt”