După ce filmulețele în care Ararat Keshchyan se joacă împreună cu fetița sa, Eva, au devenit virale pe internet, actorul rus și-a anunțat urmăritorii că mai așteaptă un copilaș. Nu a trecut mult timp, iar acesta a adus vestea că a devenit tată pentru a doua oară. Minunea s-a produs săptămâna trecută, iar de atunci, Ararat și soția sa, Katya trăiesc emoții de nedescris.


„În familia noastră a apărut un nou hashtag”, a scris actorul cu referire la numele micuței ce s-a născut, pe care au numit-o Diana.

Următoarele postări despre acest eveniment au continuat pe contul de Instagram al fericitei mămici, cea care a împărtășit cu internauții diverse imagini și a descris cum a fost întâmpinată micuța de către surioara sa mai mare.

„A început perioada în care, mai mult ca oricând, vreau să dorm și vreau mâncare nici caldă, nici rece. Eva a întâlnit-o pe Diana cu lacrimi în ochi, iar acum, când bebelușa plânge, mereu este în preajma ei. Noi, părinții, dormim doar ziua, pentru că noaptea nimănui nu-i reușește. Doar Eva doarme în camera ei. Încet, ne adaptăm cu toții noului regim”, a scris Katya Keshchyan.

Atunci când era însărcinată, Katya a făcut și câteva ședinte foto împreună cu familia sa. Admirați-i și voi în imagini adorabile.

Amintim că fiica mai mare a cuplului a împlinit de curând 3 anișori, iar părinții i-au organizat o aniversare de poveste.