Țac-țac-țac. Țac-țac-țac. Sunetul mașinilor de cusut inundă sala lungă și luminoasă. Pe de o parte și de alta, femei tinere și mai puțin. Blonde și brunete. Cu privirea concentrată asupra acului și cu piciorul drept pe pedale. Vrăjind așa asupra bucăților de materiale de diferite culori par detașate de lumea exterioară. Pe fundalul sonor, niște melodii rusești își derulează liniile. În timp ce artiștii de la radio cântă despre iubire, despre trădare și despre gelozie, un bărbat înalt, chipeș, cu privire jucăușă pășește printre cele două rânduri de mese. Își plimbă ochii printre chipurile ocupate ale femeilor și se așează apoi într-un colț la un birou vechi pe care stă deschis un calculator. 

Sergiu Malai este genul de antreprenor care pune mult preț pe echipă. Crede în oamenii cu care lucrează, învață să-i asculte, să-i înțeleagă și să le fie alături. Este conștient că doar alături de echipă poate reuși și nu-și preamărește meritele. Din ziua în care a început să activeze pe cont propriu a înțeles să s-a prins într-o bătălie grea. Chiar și așa, nu consideră că Moldova nu ar fi un loc prielnic pentru dezvoltarea unei afaceri. Susține că totul depinde de cât de mult îți dorești să reușești și de cât de atent ești la părerile critice din jur.

Critica poate să scoată la iveală anumite probleme…

Nu caută drumul spre succes. Îl interesează mai mult rezultatul. Este pasionat de drumul parcurs, de depășirea piedicilor și de trasarea obiectivelor. A știut dintotdeauna că dacă muncește mult și își dorește ceva – va obține. Cu această determinare a pornit din loc și nu se oprește decât pentru a face priviri retrospective în spate.

Trebuie să credem în lucrul pe care îl facem și să nu uităm că omul face locul, nu locul îl face pe om…

Acum câțiva ani își începuse o carieră în România. Se și gândea să rămână acolo. Totuși, dragostea a fost cea care l-a readus în Moldova. Spune că soția sa are meritul cel mai mare în revenirea acasă. Nu regretă și vorbește cu căldură și drag despre hainele pe care le produce alături de angajații săi. Consideră că hainele pe care le pune în vitrinele magazinelor reușesc să sublinieze personalitatea femeilor care ajung să le poarte.

Nu știu dacă este corect să fim axați mereu doar spre succes. Asta este presiunea omului contemporan…

Pentru Moldova nutrește o dragoste aparte. Consideră că țara în care trăiește i-a oferit destule oportunități de avansare. Nu caută vinovații pentru eșecuri, din contră – le trece pe toate prin perspectiva proprie, le revede și le transformă în lecții. Nu știe pe ce drum ar merge dacă ar fi, din nou, la început de cale.

Moldova este casa mea. Casa ți-o iubești. Am gânduri de plecare, dar întotdeauna mă oprește familia…

Vorbește despre fericire ca despre un punct pe care își dorește să-l atingă. Nu-i știe rețeta exactă, nici nu o caută cu încăpățânare. Se simte bine când iubește și când este împăcat cu sine și cu lumea din jur.

Fericirea este în primul rând pacea. Pacea cu tine însuți, cu oamenii din jur. Dragostea…

Își plimbă ochii printre chipurile ocupate ale femeilor și se așează apoi într-un colț la un birou vechi pe care stă deschis un calculator.  În timp ce artiștii de la radio cântă despre iubire, despre trădare și despre gelozie, își trece privirea jucăușă printre cele două rânduri de mese. Îi este atât de familiar sunetul mașinilor de cusut inundă sala lungă și luminoasă. Respiră adânc și se delectează cu acel țac-țac-țac interminabil. E pace, e soare și e bine. E el și e acasă…

Sursa

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: