„O să mâncăm carne din Ucraina”, a declarat liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, după ce ANSA a ordonat recent distrugerea a peste 110.000 de găini. Deputatul din opoziție a criticat decizia, afirmând într-un videoclip că „«Kenții Maiei Sandu» au trăsnit sectorul zootehnic și s-au apucat de păsări”.

„De ce trebuie să mâncăm carne de pasăre din Moldova, dacă putem aduce pe cea din Ucraina, astfel s-au gândit cei de la ANSA și „kenții Maiei Sandu”, când au pus o nouă schemă în aplicație”, a menționat Vasile Costiuc.

Acum câteva zile, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat că, în urma prelevării de probe de ser de la păsări din cadrul unei ferme autohtone și testării acestora în laborator, a fost depistată prezența metronidazolului, un medicament interzis pentru animalele din care se obțin produse alimentare destinate consumului uman.

Distribuie articolul: