Comisia Electorală Centrală (CEC) a hotărât renumărarea voturilor exprimate în alegerile pentru funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni.

 

Hotărârea a fost aprobată miercuri, 4 iunie, în urma unei cereri depuse de candidatul independent Sergiu Bulicanu, care a pierdut scrutinul din 1 iunie la o diferență de 13 voturi, în fața fostului primar, Nicanor Ciochină, transmite ziar.md.

Rezultatul renumărării voturilor va fi adus la cunoștința CEC cel târziu la data de 8 iunie.

Amintim că în turul doi al alegerilor pentru funcția de primar al comunei Boldurești, candidatul independent, Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi tamponat mortal un copil de 14 ani, a obținut 615 voturi, iar contracandidatul său Sergiu Bulicanu – 602 voturi.

Conform prevederilor Codului electoral, la al doilea tur de scrutin, se consideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.

Distribuie articolul: