Viața măicuței Ariadna a luat o întorsătură dramatică atunci când a căzut de la etajul 5 și a supraviețuit ca prin minune. Deși și-a dorit să devină actriță, a ales să-l slujească pe Dumnezeu și a devenit călugăriță la Mănăstirea Japca, unde a găsit liniștea sufletească.

Într-un monolog pentru Dorin Galben, ea povestește cum a scăpat de moarte și despre provocările întâmpinate pe drumul ales. „După o ispită, am fost rugată să plec din mănăstire,” a mărturisit măicuța, scrie UNIMEDIA.

Bujenco Tatiana are 45 de ani, în curând, și se află pe teritoriul Mănăstirii Japca de 15 ani, cu o pauză de trei ani de zile, sub numele măicuța Ariadna. Provin dintr-o familie simplă, mare cu 7 copii. Din copilărie a fost pasionată de dansuri, cântece și tot ce înseamnă scenă, însă viața i-a pregătiti un alt destin.

„Credeam că o să ajung artistă, dar am ajuns la mănăstire, să-i cânt Domnului”

„Din copilărie cred în Dumnezeu, cu toate că la noi în sat biserica era închisă, risipită. Îmi amintesc, fiind copil, încă la grădiniță, mergeam la biserică la bunica în satul natal, acolo primeam sfânta împărtășanie. Ce mi-a rămas în memorie, când dădeai să îți faci semnul crucii nu puteai da mâna în jos, la ce multă lume era.

După ce am finisat 9 clase, am spus că vreau să devin actriță, mămica nu prea era de acord, voia să mă facă profesoară. După 10 clase, fiind deja într-un ansamblu de dans, am vrut să depun actele la coregrafie, dar în acel an nu s-au luat coregrafi. Atunci m-am întâlnit cu Veaceslav Sambriș, fiind dintr-un sat, el deja a dat actele la regie, m-a chemat și pe mine, am intrat acolo”, a povestește femeia.

Maica Ariadna spune că, fiind studentă, a trecut printr-o cumpănă, eveniment care i-a deschis ochii spre alte lucruri.

„În anul trei am avut o încercare, am căzut de la etajul 5, din neatenție, nu a fost ceva special, dar acest eveniment mi-a deschis ochii spre alte lucruri. În acea dimineață m-am trezit și am spus la colegi că nu merg la studii, simțeam că ceva trebuie să se întâmple. Am rămas la cămin să-mi fac ordine în odaie și am vrut să scot pe geam o cuvertură la uscat, era 25 februarie, frig. Acum nu-mi aduc aminte cum am căzut, s-a șters din memorie. Practic nu dădeam semne de supraviețuire, mai mult eram pe lumea cealaltă. Ambele picioare erau fracturate, bazinul, mâinile erau fracturate, organele interne erau într-o stare foarte gravă, m-a savat doar faptul că inima era puternică. Medicii nu voiau să se apuce de operație, îmi spuneau că nu aveam șanse. În trei luni de zile m-am ridicat.

După incident, un picior mi-a rămas mai scurt, asta m-a făcut să mă îndepărtez de scenă și să mă așez la masă, așa am început să scriu. Când toți studenții plecau acasă, eu special rămâneam la cămin, să stau singură, foarte mult am cântat singurătatea în versuri. Atunci cred că am simțit prima chemare la Dumnezeu. Când începi a cugeta asupra ta, asupra vieții tale, Dumnezeu deschide multe lucruri, el treptat m-a adus aici, în sfânta mănăstire, timp de 10 ani”.

„Plângeam foarte mult, nu înțelegeam încotro să o apuc”

După ce am terminat colegiul, am studiat la Academia de arte. Fiind la Chișinău, am început să cânt într-un hor bisericesc, dar eram sigură că nu voi urma această cale. Primii trei ani a fost mai leger, apoi am început să fiu mai încadrată în biserică, dar nici ca om de artă nu-mi părăseam activitatea, atunci am intrat în depresie și am fost nevoită să-mi caut un psihiatru. Când i-am relatat viața mea, el mi-a spus, dacă mergi pe calea bisericii vei fi o mironosiță bună, iar dacă mergi pe calea omului de artă, vei fi un scriitor bun, dar nu poți să le combini. Plângeam foarte mult, nu înțelegeam încotro să o apuc. Într-o zi, fiind la cămin, în cameră, am strâns icoana Mântuitorului la piept și am întrebat: „Doamne, ce vrei de la mine?”, în acel moment mi-a venit gândul de mănăstire. Am terminat universitatea, am depus la masterat, dar mi-am dat seama că nu mai rezist un an și jumătate”, a mărturisit călugărița.

„În primii trei ani de zile m-am încadrat foarte bine, dar, după o ispită, am fost rugată să plec…”

„Mănăstirea mă atrăgea prin simplitatea ei. Când am venit, nu mă gândeam e zi sau noapte, mi-am pus în gând să fac ascultare. Părinților le-am spus după două luni de zile, nu au fost uimiți, dar prietenii au acceptat mai greu. În primii trei ani de zile m-am încadrat foarte bine, dar, după o ispită, am fost rugată să plec…”, a relatat maica Ariadna.

Cum a ajuns maica Arianda călugăriță într-o mănăstire din Rusia și ce a făcut-o să se reîntoarcă în Moldova, vedeți în monolog.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: