La 40 de săptămâni de sarcină, cu doar câteva ore înainte de a-și ține copilul în brațe, Ana Bolșacova Tuchila din Chișinău a aflat că bebelușul ei a decedat. Au urmat ore lungi în care Ana a purtat copilul mort în pântec până când l-a născut și, ulterior, l-a înmormântat. Ea învinuiește medicii, acuzându-i că nu au detectat la timp problema care a dus la asfixierea copilului.

Ana a povestit despre această experiență devastatoare în cadrul proiectului „Femeile nu tac”, relatează Știri.md.

Ea spune că, atunci când a aflat că este însărcinată, s-a adresat la Institutul Mamei și Copilului, printr-o recomandare. Acolo a făcut cunoștință cu medicul care urma să asiste nașterea.

„Doamna dată mi-a spus că dacă reușesc până la 23 noiembrie, sau început de decembrie, mă ia la ea să mă supravegheze. Dumneaei trebuia să plece în vacanță și mi-a spus că are o colegă care mă poate ajuta. Am făcut cu ea cunoștință, iar când vor fi indicii că nasc, să mă duc la ea. Pe data de 27 noiembrie 2021, pe la amiază, a început nașterea, s-a desprins dopul gelatinos. Eu am telefonat, ea nu era la serviciu și a spus să mă duc la colegii ei care erau de gardă. În caz că nașterea va începe, ea se va apropia”, povestește Ana.

Medicul de gardă a verificat-o, a controlat și bătăile inimii bebelușului și a spus că nașterea nu a început. Astfel, Ana a fost trimisă acasă.

A doua zi, Ana a început să aibă contracții mai mari și a plecat iarăși la medic. Acesta a vrut din nou să o trimită acasă, însă femeia a refuzat și a decis să aștepte la spital.

Domnul a venit și a verificat bătăile inimii, și am urcat pe masă pentru a mă verifica. El mi-a făcut ultrasonografie. Chestia e că în ziua aceea copilul era mai activ, dădea din mânuțe, din piciorușe. La un moment dat el a verificat și a văzut că cordonul ombilical era în jurul gâtului”, mărturisește ea.

Ulterior, femeia a fost dusă în sala de nașteri. O dată la câteva ore ea era verificată pentru a vedea dacă nașterea a început.

Ana spune că ultima dată când a simțit mișcările copilului era în jurul orei 21:15.

„Am spus că la mine ceva nu e ok, că au început dureri insuportabile. Ei spun „dă să vedem bătăile inimii copilului” și nu se auzeau. În ziua aia era weekend și medici nu prea erau, doar cei de gardă. Mi-au spus că trebuie să vină imagistul că poate ceva aparatul nu funcționează, ceva poate s-a deteriorat. Pe la 22:00 au venit imagistul și alți medici. M-au verificat și bătăile inimii nu se auzeau. În momentul dat am înțeles că ceva nu e ok, am înțeles că copilul a decedat”, spune femeia.

Ana a început a plânge și și-a sunat soțul, spunându-i trista veste.

„Eu plângeam, mă simțeam rău. Simțeam că-mi cade cerul peste cap”, mărturisește ea.

Soțul Anei a dat vestea părinților și rudelor lor. Aceștia s-au pornit îndată la spital, însă nu au putut să o vadă imediat din cauza restricțiilor legate de COVID.

„Soțul a intrat pe cinci minute, apoi nașa mea. Medicul de gardă a ieșit la ei și le-a spus că este o oarecare statistică la 1:150000 că copilul decedează fără niciun motiv. Eu am spus că pur și simplu niciun copil nu decedează”, zice Ana.

„Medicul a spus că mâine, pe la 8, va veni și va decide ce face cu mine. La care eu am spus „cum mă lăsați până mâine cu copilul mort?”. El a spus că „noi nu putem face, e grav la tine cazul”. Am fost transferată în Secția ginecologie.

Au plecat toți și eu am rămas singură. Nimeni nu a intrat să vadă care este starea mea. Până dimineață eu am stat cu copilul mort în pântec, singură, fără supraveghere. La un moment dat am deschis geamul să sar. Am avut norocul că nu era înalt, eram la al treilea etaj. Îți imaginezi să lași fără o consiliere psihologică o mamă cu copilul mort toată noaptea. Dacă există iadul, asta au fost ziua și noaptea aceea. E inuman ceea ce au făcut”, mărturisește Ana.

Ana spune că medicul a început să o învinovățească pe ea de moartea copilului.

„Cel mai interesant, în loc să ceară scuze, el a luat tactica de apărare, primul să atace, întrebându-i că „cu ce ați hrănit-o că ea atâtea kilograme a adăugat?”. El a venit la mine și m-a întrebat dacă am fost bolnavă de COVID sau dacă am interacționat cu cineva și am spus că nu. A spus că „gata, nu mai plânge, să facem ca totul să fie bine”. Au venit și rezultatele analizei și mi-a spus că leucocitele sunt mărite și cezariană nu putem face. Singura modalitate a fost nașterea naturală. El mi-a spus că există riscul mare că dacă mă operează poate să înceapă o hemoragie”, povestește ea.

Ulterior, Anei i-au fost administrate medicamentele pentru a declanșa nașterea. Ea mai spune că a fost umilită din cauza kilogramelor sale.

„Medicul m-a întrebat că „știi de ce nu te ajută medicamentele? Iată din cauza asta. Asta tot e grăsime. Eu ție ți-am dat dublu medicamente”. Chiar așa o bătaie de joc. Pe la 15 la mine au început contracții mai mari și s-a deschis… eram în procesul de naștere. În acea zi a venit și doamna care trebuia să asiste nașterea și mi-a spus că nu s-a primit să naștem împreună… Eu am fost pe masă, a fost foarte greu. Când copilul este viu este mai flexibil, dar când este decedat, fiecare centimetru îl simțeam. Din ultimele puteri am născut până la urmă. Ei au luat repede copilul și l-au dus într-un colț, îl examinau. Am spus că vreau să văd copilul. De departe l-am văzut”, povestește femeia.

Ana mai zice că a rugat infirmierele ca să-i arate copilul, însă ele au spus că bebelușul deja a fost dus la morgă. Ceea ce s-a dovedit a fi o minciună.

„Spre uimirea mea, eu l-am găsit vizavi. Așa și stătea pe o pelincuță. Am întrebat atunci că de ce copilul meu a stat în secția de naștere singur și nu a fost dus la morgă. Stătea ca un animăluț, murdar”, mărturisește Ana.

Ulterior, s-a stabilit că bebelușul a decedat din cauza desprinderii placentei, care a privat copilul de oxigen. „Copilul meu putea fi atunci salvat, putea fi făcută de urgență cezariană”, explică ea.

După ce a trecut prin toată această experiență traumatizantă, Ana a decis să lupte și să-și caute dreptatea. „Eu vreau ca alți copii, alte mame să aibă mai mult noroc și o grijă calificată din partea medicilor”, afirmă Ana.

Această luptă s-a dovedit a fi foarte grea și cu multe încercări de mușamalizare. După aproape trei ani, Poliția a deschis un dosar penal.

„În Moldova este greu să-ți cauți dreptatea. Mergem înainte și nu voi ierta pentru ceea ce au făcut”, subliniază Ana.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: