Și Shakira, la fel ca Gisele Bündchen, a fost surprinsă la surfing în Costa Rica, destinație preferată de iubitorii sporturilor nautice.

Deși cochetează cu surfingul de mulți ani, artista a simțit nevoia să aprofundeze tehnicile de dominare a valurilor alături de un instructor frumușel și tinerel, în Costa Rica.

Artista din Columbia a mers în Costa Rica la surfing în aceeași perioadă cu buna sa prietenă Gisele Bündchen. Aceasta are tehnicile mult mai dezvoltate în ceea ce privește surfingul, în timp ce Shakira vrea să le învețe mai bine. Nu doar artista este un mare fan al acestui sport nautic, ci și cei doi fii ai săi pe care îi are cu Gerard Pique, fostul iubit.

Shakira își dă tot interesul să învețe, iar căzăturile n-au descurajat-o, căci frumușelul instructor s-a ocupat îndeaproape de ea.


Artista în vârstă de 46 de ani s-a echipat corespunzător pentru această escapadă: costum de neopren și cască. Și-a exersat echilibrul pe placa de surfing, iar instructorul său avea grijă s-o recupereze imediat după ce cădea. Shakira a părut extrem de hotărâtă să învețe să stea cât mai bine pe placă. Este o ambițioasă și suntem convinși că va reuși. A început să cocheteze cu surfingul încă de când trăia la Barcelona, a fost un sport pe care l-a practicat alături de copiii săi la nivel de începător. Dar iată că acum s-a pus serios pe treabă și pare că nicio căzătură n-o poate tulbura. Mai ales că acum cei trei locuiesc la Miami, iar surfingul este unul dintre cele mai practicate sporturi acolo.

Nu se știe dacă Shakira s-a întâlnit cu Gisele Bündchen în vacanța de acum, din Costa Rica. O sursă apropiată vedetelor a dezvăluit ET că cele două au petrecut mult timp împreună la Miami în luna mai, deoarece și supermodelul locuiește acolo. Cele două dive au multe în comun, dar cel mai important, sunt despărțite recent de foștii parteneri și își cresc amândouă singure copiii. Nu este exclus ca în această vacanță să fi venit împreună.

Distribuie articolul: