Chiar dacă este produs din aceeași plantă, imediat ce sorbim din băutura parfumată, ne dăm seama că tipurile de ceai diferă după gust. Care e secretul? În mare parte, secretul constă în metoda de prelucrare a frunzelor, dar un rol destul de mare îl are și gradul de oxidare, care se obține în procesul prelucrării lor.

Deși e mai greu să găsești o ceainărie decât o cafenea, totuși, ceaiul este băutura cea mai populară de pe glob. Etalonul ceaiului este considerat, evident, ceaiul chinezesc. Anume ceaiul care provine din China este considerat cel tradițional.

Denumirea științifică a plantei ceaiului este Camelia sinensis sinensis (ceaiul cu frunze mici, cultivat înafară de China și în Coreea, Vietnam, Japonia) și Camelia sinensis assamica (ceaiul cu frunze mari, cultivat în India, Sri Lanka, Kenya).

Tipurile principale de ceai sunt ceaiul negru, ceaiul verde, ceaiul alb, ceaiul pu-erh și ceaiul wulong.

Ceaiul alb are cel mai simplu și scurt proces de prelucrare, are o un grad de oxidare minimal al frunzelor, ceea ce îi păstrează aroma și culoarea. La prepararea acestui ceai, se folosesc doar frunzele și mugurii tineri. Culoarea este deschisă, după cum sugerează și denumirea. Aroma este fină și delicată, cu tentă dulcie sau florală. Se consumă proaspăt, cu o felie de lămâie sau cu puțină miere.

Ceaiul verde are o prelucrare ușor mai lungă și mai amplă decât ceaiul alb. Pentru a opri oxidarea, frunzele sunt prăjite în vase speciale sau tratate la abur. Culoarea îi este verde pal sau verde gălbui. Acest ceai prezintă arome de ierburi, poate cu ușoare note de semințe sau nuci prăjite. Popularul Matcha tea face parte din această categorie.

Ceaiul negru prezintă cel mai lung proces de prelucrare. Frunzele sunt oxidate totalmente, prezintă o culoare maro închisă, cu tentă roșiatică, are un gust amplu, care uneori are note de cafea în el. Aromele sunt de malț, florale sau fructate.

Ceaiul wulong este cultivat doar în China și Taiwan. Necesită o semi – oxidare la preparare, o prelucrare moderată care include recoltarea manuală. Culoarea este verde sau aurie. Gustul este un pic asemănător cu cel al ceaiului verde, dar culoarea și aroma sunt mai intense. Aroma este preponderent cu note florale.

Ceaiul pu-erh este obținut din cel mai vechi soi de Camelia sinensis, cu cele mai mășcate frunze, iar denumirea îi provine de la orășelul cu același nume din provincia chineză Yunnan. Are o metodă de preparare similară cu cea a ceaiului verde, dar este singurul ceai care devine mai gustos pe măsură ce se învechește. Ca să obții un pu-erh de calitate, este necesar să îl lași să se învechească timp de mai mulți ani.

Pe lângă aceste tipuri de ceai, mai există și un ceai preparat în Africa de Sud, rooibos. Acest ceai este preparat dintr-o plantă ce crește în Africa de Sud, nu din Camelia sinensis. Denumirea rooibos se traduce ca „tufiș roșiatic”, iar însuși ceaiul, datorită culorii sale, se mai numește și ceai roșu. Acest ceai este considerat cel mai bun pentru a fi consumat de copii, căci nu conține teină (așa cum cafeaua conține cafeină, ceaiul conține teină).

Culoarea roșie a ceaiului se obține în procesul oxidării, dar există și rooibos neoxidat, adică verde, el este rar întâlnit și foarte scump.

Ceaiul rooibos conține antioxidanți, are un gust bogat, amplu, dulciu, cu o ușoară notă de nuci. Pentru un efect relaxant îl poți consuma cu puțină miere sau cu fructe.

Iată și câteva secrete ca să prepari un ceai bun, ca la ceainărie:

  1. Folosește apă filtrată.
  2. Utilizează un fierbător electric.
  3. Folosește un infuzor la prepararea ceaiului.
  4. Nu lăsa apa să ajungă la temperatura de fierbere.

Distribuie articolul: