Dacă ai un profil de Facebook sau Instagram atunci cu siguranță ai văzut ce vâlvă a creat filmul „Don’t Look Up”. Părerea celor care au văzut filmul este împărțită în două: cei care spun că filmul are un mesaj foarte important și cei care sunt de părere că filmul este un fail total. 

Leonardo DiCaprio a decis să vină cu o explicație pentru cei care nu au înțeles filmul:

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Leonardo DiCaprio (@leonardodicaprio)


„Dacă ar fi să descriu pe scurt ce înseamnă „Don’t Look Up”, aș spune că este o analogie a culturii moderne actuale și a neputinței noastre de a asculta și a înțelege adevărul științific. Adesea, în cariera mea, am căutat un film care să aibă un mesaj legat de mediul înconjurător. Dar, cum se întâmplă cu multitudinea de știri despre schimbările climatice, mulți oameni nu vor să audă de asta. Să faci un film despre acest subiect este și mai dificil, iar Adam (n.r. Adam McKay, regizorul filmului), care își exprimă vehement părerea despre criza climatică, a vrut să facă un film care să aducă o doză de umor negru într-o situație îngrijorătoare.

Lucrul cu adevărat genial pe care Adam l-a făcut aici a fost să folosească analogia unei comete uriașe care se îndreaptă spre Pământ și cum ar reacționa rasa umană la nivel politic, științific, și ce am face în legătură cu asta”.

DiCaprio a adus ca exemplu avertismentele oamenilor de știință, care adesea nu sunt luate în serios

„Observăm acum lucrurile despre care oamenii de știință ne-au vorbit în urmă cu câteva decenii – se întâmplă exact când aceștia au preconizat! Mi-aduc aminte că am vorbit cu oameni de știință care avertizau că vor fi incendii de mari proporții care se vor răspândi în întreaga lume… și iată că am ajuns să trăim clipele alea. Nu e vorba neapărat că nu ascultam, dar că nu trecem la acțiune”, a mai spus DiCaprio.

Distribuie articolul: