Nu suntem mereu dispuși să ascultăm cu atenție când purtăm o discuție. Din grabă, din neatenție, din lipsa de empatie sau dintr-o gestionare greșită a timpului disponibil, nu reușim să auzim ce are celălalt de zis, ci doar ce vrem noi să spunem, menționează andreearaicu.ro.

„Așa realizezi cât de superficiale sunt discuțiile pe care le avem. Comunicarea conștientă cu altă persoană înseamnă să-i asculți explicațiile, argumentele și nu doar să aștepți să răspunzi”, subliniază neurologul Wendy Suzuki, autoarea volumului „Good Anxiety”.

Preocupată de găsirea unor metode de reducere a anxietății, Suzuki s-a specializat în domeniul cercetării a ceea ce ea numește „neurologia foarte, foarte practică”, scrie Mind Body Green. Obiectivul cercetării sale poate fi rezumat într-o singură întrebare:

„Care este activitatea minimă cu cea mai mare putere de reducere a nivelului de anxietate?”. Cu alte cuvinte, cum obții mai mult pentru cât investești?

Pe lângă afinitatea pentru ceremonia meditativă cu ceai și o rețeta de smoothie care ajută creierul, Suzuki are încă o sugestie: conversațiile conștiente.

Cum te ajută conversațiile conștiente

Wendy Suzuki predă neuroștiințe și psihologie la Universitatea din New York, unde a creat un mic experiment de laborator.

Ea și-a rugat studenții să poarte discuții conștiente de zece minute despre vacanță lor preferată – un subiect neutru și pozitiv – cu unul dintre asistenții săi. „Este doar o conversație în timpul căreia asistentul meu este pregătit să vă asculte atent”, le-a spus ea.

Ulterior, când studenții se gândeau la această experiență, au observat cât de bine este să ai pe cineva cu care să te conectezi. „Mi-au spus: ‘A fost așa de bine să am o discuție în care cineva chiar m-a ascultat și mi-a pus întrebări despre această experiență pe care o consider folositoare’”, a povestit Suzuki.

Nu doar că amintirile din vacanță au puterea de a crea emoții pozitive, îmbunătățind astfel starea de spirit, dar schimbul de idei dintre doi oameni poate cultivă sentimentul de aprobare. Iar acesta, la rândul sau, poate ajuta la reducerea stresului, arată cercetătoarea.

Trebuie să fii prezent cu adevărat

Autoarea experimentului a observat beneficiile în condiții de laborator, în discuții între două persoane care s-au întâlnit pentru prima oară. „Cu cineva pe care îl cunoști este și mai ușor”, subliniază ea, explicând ce trebuie să facem pentru a purta conversații conștiente: „Să fii prezent cu adevărat. Ascultă cu mare atenție, fii curios, pune întrebări și urmărește cronologia.”

Suzuki le-a oferit studenților un interval de zece minute, dar fiecare dintre noi poate dedică 15-20 de minute pentru a discuta cu cineva despre vacanță înainte de a schimba subiectul.

Indiferent de timpul disponibil, este important să umpli acest interval cu detalii, curiozitate și continuări. „Chiar contează”, subliniază cercetătoarea.

sursa: andreearaicu.ro

Distribuie articolul: