Noile descoperiri în neuroștiințe demonstrează că evoluția unui om în sărăcie poate influența caracteristicile emoționale, caracterul și capacitatea de a lua decizii chiar înainte ca o persoană să învețe să își asume responsabilitatea pentru viața sa. Nastya Travkina, editorul Knife și prezentatorul canalului Overtook, explică de ce sărăcia este stresul cronic și spune cum reacționează creierul uman la aceasta.

Inegalitatea socială și materială răspândită, combinată cu teoriile de autoreglare a economiei, au dat naștere opiniei că vina principală a sărăciei o au săracii înșiși, care nu știu să lucreze, iau decizii proaste, sunt predispuși la vicii și lene. Această idee neoliberală în spiritul moralizării a fost prezentată de „doamna de fier” Margaret Thatcher, care a declarat într-unul dintre interviurile sale că sărăcia este o lipsă de caracter.

Pragul sărăciei absolute este stabilit formal, „de sus”: Banca Mondială numește suma – aproximativ de 2 USD pe zi, pentru care este posibil să „susțină viața”. Aceasta este o limită condiționată, ajută la determinarea numărului de oameni extrem de săraci și săraci din lume, dar ce se întâmplă cu cei care supraviețuiesc, fiind puțin peste această graniță?

Trebuie să folosim a doua definiție a sărăciei, înțeleasă ca o discrepanță între viață și consum, standardul acceptat în societate, pentru a înțelege modul în care afectează creierul, deoarece în acest caz, în loc de numere uscate și mai degrabă convenționale, obținem o imagine mai clară și mai realistă. Sărăcia e relativă în economiile foarte dezvoltate poate părea inofensivă, cum ar fi inaccesibilitatea călătoriilor sau a educației de prestigiu, cu disponibilitatea unui coș de alimente decent și chiar un exces de îmbrăcăminte. În țările în curs de dezvoltare, de exemplu, apa poate deveni o resursă limitată pentru cei săraci, așa cum se întâmplă pe continentul african. Dar există și ceva pe care toți oamenii din zona de deprivare din orice economie îl au în comun – sentimentul propriei izolații.

Imaginați-vă că mergeți printr-un hipermarket. Curățați pardoselile cu gresie, ferestrele de sticlă ale frigiderului, rafturile pline de prăjituri și brânzeturi, lustrele fluorescente care străluceau puternic pe portocale și mere – nimic ieșit din comun, nu? 

Acum imaginați-vă că un kilogram de mere costă 6899 lei, portocale – 10 499, o bucată de brânză cântărind 300 g poate fi cumpărată cu aproximativ 4500. În general, este chiar mai rău decât la aeroport – și nu există alte prețuri pentru kilometri în jur, ești la fel. Începi să privești mâncarea altfel și mai ales nu te gândești la gustul mâncării, ci la faptul că nu ți-o poți permite. Fiecare raft nou îți face foame și fiecare nouă etichetă de preț te face să renunți la dorința ta.

Și asta e doar prânzul. Dar chiria? Cumpărați pantofi noi pentru a înlocui singura pereche deja uzată? Poate că datorezi cuiva? Dacă ați încercat destul de mult, prin propria imaginație ați experimentat stresul. Așadar, sărăcia este, în primul rând, un stres constant, incontrolabil.

Sursa: knife.media















































































































Pictograma Verificată de Comunitate






















































Pictograma Verificată de Comunitate
















































Pictograma Verificată de Comunitate














































Pictograma Verificată de Comunitate










































































































































Distribuie articolul:
	

					
Cuvinte cheie: