De câte ori v-ați trezit cu schimbarea culorii unei haine cumpărate de curând? Rapid, nu?! Puține companii care produc haine de calitate, care folosesc vopsea rezistență, naturală, de regulă ele preferă mostre ieftine, oricum politica este alta! Să se cumpere mai des!

Iar dacă nu reîmprospătezi formula, riști să rămâi cu o vizibilitate mică, iar noile branduri te vor înghiți!

Nu vă sună cunoscut? Inventivi și pricepuți!

Nu vreau să admonestez pe nimeni, absolut deloc, doar să vă spun despre o latură populară în politica Republicii noastre care ajută mulți politicieni să răsufle cu aer proaspăt!

Despre traseismul politic putem vorbi zile sau chiar săptămâni întregi, pentru că avem o puzderie de exemple, care mai de care mai populare și reușite.

Nenea Wikipedia ne ajută să înțelegem termenul mai ușor:

Traseismul politic (în engleză party switching) este un fenomen politic care constă în schimbarea de către un politician a partidului politic care l-a propulsat într-o funcție. Din punct de vedere științific, nu a fost cercetat în amănunțime. Printre explicațiile găsite fenomenului este existența unui sistem de partide slab instituționalizat.

Traseismul are mai multe implicații normative, teoretice și substanțiale. Fenomenul este răspândit în multe state, chiar în cele mai stabile sisteme de partide. De exemplu în Italia, de-a lungul mandatului legislativ 1996-2001, un sfert dintre membrii camerei inferioare a parlamentului au schimbat partidul politic cel puțin o dată.

Dacă în primii ani ai noului mileniu, câte partide au intrat în parlament, atâtea și plecau, atunci în fosta legislatură am observat o migrare în masă dintr-o parte în alta, de parcă se dădeau gogoși mai gustoși la un sediu ori s-a deschis o agenție de pseudo-turism politic cu servicii „gratuite”!

Cei care votează iau în considerație mai multe aspecte: culoarea partidului, istoria sa, imaginea liderului (din păcate, noi încă avem cultul personalității din fruntea unui partid), reușitele acestuia, argumentele, și nu în ultimul rând, oamenii de pe listele partidelor. Iar asta se uită imediat ce apar interesele personale sau „neînțelegerile de ordin național”. Unii au o reușită de 4 partide în doar 10 ani, interesant ce se va întâmpla în 20, vor mai rămâne oare uși pe care nu le-au deschis?

Oare cei implicați nu se gândesc că unii au memorie foarte bună, iar internetul nu iartă sau absolvă pe nimeni?! Devine penibilă orice ieșire în public al acestor persoane, care, cu regret în ochi, ne povestesc despre dezamăgirile continue, și cu speranță falsă de compasiune față de noua echipă la care aderă.

Cine știe care este topul politicienilor care au „călătorit” cel mai des?

Distribuie articolul: