Interpreta Demi Lovato nu renunță la muzică, dar și-a dorit să apară din nou pe micile ecrane. Ea a început să joace într-un episod pilot la NBC, „Hungry”. Recent și-a împărtășit pe Instagram impresiile despre prima ei experiență cu filmarea unei scene de sex. Actrița se mândrește cu rezultatul.

Ea o va juca pe Teddy un food stilist care încearcă să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea, în timp ce iese la tot felul de date-uri”, scrie unsitedemuzica.ro.

Am avut puțină anxietate, dar întreaga echipă a fost formată din profesioniști și mi-a fost extrem de ușor să lucrez cu ei, fapt care m-a calmat instant. Apoi, m-am gândit că sunt extrem de mândră de mine pentru faptul că m-am simțit confortabil în propria piele și am putut face asta. Abia dacă mi-am arătat brațele până în punctul ăsta, iar acum am făcut acest pas (bine, nu prea se vede nimic, oricum, dar nu asta este ideea)”, a notat Demi.

Se știe că interpreta s-a complexat foarte mult timp cu formele ei și nu se iubea, însă acum ea a trecut peste acea perioada.

Nu mă simt mereu bine în propria mea piele, dar atunci când mă simt sexy, mă expun în online, pur și simplu o fac. Este important să celebrăm micile victorii. DA pentru momentul ăsta de încredere și DA pentru sex ciudat și amuzant”, a mai spus Demi.

În serialul „Hungry”, cântăreața va juca alături de Valerie Bertinelli (care o va interpreta pe mama ei), iar povestea va urmări un grup de femei cu probleme legate de mâncare, care încearcă să-și găsească dragostea și succesul. Sună foarte interesant, așa că abia așteptăm să vedem primul trailer”, notează aceeași sursă citată.

Citește și: Demi Lovato, dezvăluiri şocante: „Mi-am pierdut virginitatea în urma unui viol”!

Foto: Instagram/ Demi Lovato

Distribuie articolul: