Cheia succesului pentru nopți liniștite este să ai o strategie bună și personalizată pentru micuțul tău. Deci, abordează problema bine pregătită. Acordă-i timpul și spațiul necesar pentru a-și găsi propriile metode particulare să se liniștească singur, chiar dacă asta înseamnă să suporți o perioadă plânsete până adoarme. Depune efort să reziști tentației de a sări din pat noaptea și fugi la el la primul scâncet. Astfel nu vei face decât să îi demonstrezi că are nevoie de tine pentru a adormi din nou și, prin urmare, nu va învăța să adoarmă singurel. Dar, să le luăm pe rând.

O rutină pentru ora de culcare este esențială pentru micuțul tău. Pe lângă igienă, hăinuțe comode, un scutec curat și rezistent, mai e nevoie de câteva soluții pentru atunci când îl bagi pe cel mic la somn. Sunt implicate tot felul de abilități complexe, printre care să se liniștească singur, să adoarmă fără ajutor și să învețe să nu îi fie teamă de despărțirea temporară pe timpul nopții.

Siguranța este pe primul loc

După 6-9 luni, bebelușii devin mult mai mobili. Pe lângă rostogolire, aceștia se pot și ridica în piciorușe fără ajutor, merg de-a bușilea. Ține cont de acest lucru când treci în revistă siguranța oferită de cameră, dar și de pătuțul copilului. Îndepărtează orice poze, tablouri sau decorații la care ar putea să ajungă. Camera trebuie să fie aerisită, cu o temperatură comodă (20-22 grade Celsius), iar cearșafurile – curate. Nu lăsați obiecte pe marginea pătuțului sau pe noptiera de lângă acesta și asigurați-vă că cel mic poate coborî ușor și fără primejdii din pătuț, dacă este deja obișnuit să o facă și poate merge.

Importanța rutinei

O rutină bine pusă la punct este un pas mare către nopți fără griji. Totuși, vei putea observa că pe măsură ce micuțul tău crește, se schimbă și interesele lui. Dacă programul tău nu funcționează la fel de bine ca înainte, gândește-te să schimbi una din activitățile din rutina de somn (cum ar fi citirea unei cărți în loc de cântatul unui cântec de leagăn). Oricum, aceste activități trebuie să fie liniștitoare și relaxante. Realizează-le în aceeași ordine în fiecare seară, ca micuțul tău să știe că urmează somnul după toate aceste activități.

Timp pentru lecturi

Lectura pentru copii este una dintre cele mai puternice moduri în care părinții pot contribui la modelarea vieții micuţului lor. Fie că le citește mama sau tata, acest proces se va asocia cu seara, iar atunci când copilașul va crește, va fi interesat să poată și el citi. Momentul cititului adâncește legătura părinte-copil, fiind o bună oportunitate pentru părintele care este mai ocupat sau mai puțin timp prezent în activitățile copilului pe perioada zilei. Astfel ei șansa de a aprecia etapele de dezvoltare ale copilașului, oferindu-i ocazia să îşi îmbunătățească vocabularul și limbajul și să-şi dezvolte imaginația.

Baia – moment din ritual

Structura unui ritual de seară eficient va începe cu baia. Asistă-l pe cel mic în fiecare moment și oferă-i exemplul tău pentru igiena dentară sau a urechilor, de exemplu. Încearcă să identifici ce îl liniștește și pune-l pe bebelușul tău în pătuț, încă treaz. Nu uita să îl încurajezi pe cel mic să adoarmă de unul singur, pentru că are nevoie să dezvolte această abilitate pentru ca, într-un final, să poată să se descurce singurel pe parcursul nopții.

Trezirile din timpul nopții

La orice vârstă, micuțul trebuie să înțeleagă prezența și absența unui obiect sau faptul că persoanele și obiectele continuă să existe, chiar dacă nu le vede. Știind că ești undeva în casă, micuțul tău se poate supăra atunci când părăsești camera, încercând să te facă să te întorci. Dacă îl auzi pe cel mic plângând, evită să aprinzi lumina și încearcă să prelungești în timp ce-l liniștești atmosfera de somn – vorbește-i pe o tonalitate joasă, șoptită, ia-l din pătuț cu mișcări ușoare. În felul acesta, cel mic va reuși să adoarmă la loc. Ca să eviți trezirile noaptea, este important să-i pui piciului un scutec curat și uscat înainte de somn. Asigură-te că ai optat pentru un scutec ce absoarbe bine lichidul, asta însemnând un somn liniștit pentru bebeluș și părinți.

Obiectul fetiș te scapă de griji

Chiar de la vârste foarte fragede, copiii își creează singuri mișcări sau ocupații care să îi calmeze. La fel, aceștia se pot atașa de obiecte (jucării moi, păturele etc.) care să le aline teama sau să le ofere siguranța că au mereu alături ceva al lor, care îi calmează. Aceste obiecte pot ține copilului de alinare până la vârste mai mari sau chiar adolescență. Nu trebuie blamat acest fapt, ci din contra – încurajat la maxim. Vă va salva multe escapade de noapte în camera celui mic. Mai mult, încercați să aveți mai multe asemenea obiecte pentru a avea alternative în cazul pierderii unuia dintre ele.

Asigură celui mic un scutec uscat toată noaptea, așa ca umezeala acestuia să nu-i deranjeze somnul sub nicio formă. Pentru copilașii mai mari (și bebeluși de orice vârstă) rutina este foarte importantă, așa că încearcă să păstrezi rutina la ora de somn în fiecare zi – chiar dacă nu sunteți acasă. Un copilaș odihnit va avea părinți fericiți și odihniți!

*Acest material este realizat în parteneriat cu Pampers Active Baby

P