Pe Adriana Babin am descoperit-o în niște poze ale unor prieteni comuni. Trebuie să recunosc că nici nu mi-a trebuit să o ascult ca să-mi dau seama ce bine arată o fată cu un nai în mână – zeiță la harpă, nu altă. Iar atunci când am și ascultat-o, într-un concert sau împreună cu artiști vocali, m-am transportat în altă lume. Cum a descoperit Adriana naiul și de câte ori a vrut să-l lase, aflați în interviul de mai jos.

De mică… pe primul loc

„Cred că mai degrabă naiul m-a descoperit pe mine decât invers, întrucât ideea de a face muzica era una de copil de 8 ani, care într-un final a ajuns a fi una din cele mai bune decizii din viața mea, luată cu ajutorul mamei, care a și venit cu ideea de „nai”. Nu m-am gândit niciodată să schimb instrumentul, pentru că nu sunt sigură că aș putea fi la același nivel cântând la un alt instrument (pentru că am fost învățată de mica să fiu pe primul loc, sau să nu intru în „cursă” (probabil nu cel mai bun sfat, dar cel care m-a marcat cel mai mult până acum)) sau că alt instrument m-ar putea reprezenta atât de bine ca și naiul, însă momente de renunțare au fost. Partea bună, e ca cele mai glorioase momente au venit exact atunci când eram gata sa las mâinile în jos”, ne dezvăluie Adriana Babin, naistă.

Oamenii potriviți întind mâna… dacă le-o ceri

„Am avut marele noroc sa găsesc o mulțime de oameni, care poate din interese proprii sau din adâncul inimii m-au susținut de nenumărate ori când am avut nevoie. Poate pentru că nu mă rușinez să cer ajutorul sau să mă plang atunci când nu-mi merge chiar așa cum mi-aș dori. Nume la această întrebare nu o să dau, pentru că sunt mult prea mulți oameni frumoși cu care poate am interacționat doar o dată în toată viața mea, dar care au spus acel cuvânt potrivit în situația și momentul potrivit”, ne mai povestește tânăra artistă.

O lume privită cu alți ochi

„Muzica te învață foarte multe, atât de banal spus, dar atât de adevărat. Dacă m-aș privi acum 11 ani pe mine, cea din prezent, cu siguranță nu m-aș recunoaște. Muzica m-a învățat în primul rând să privesc lumea cu ochii unui om îndrăgostit care vede în absolut tot frumosul, dar și să văd dincolo de ce se vede cu ochiul liber, întrucât fiecare creație și lucrare clasică are în spatele ei trăirea compozitorului”, ne mai mărturisește Adriana.

 

Chiar dacă europenii nu cunosc naiul…

„Despre studii peste hotare o să povestesc când absolvesc facultatea de acolo, dar despre concertele de-acolo aș povesti tuturor… anume cu entuziasmul pe care îl am eu când primesc acele email-uri mult așteptate cu propuneri de a cânta undeva peste hotare. Aș povesti despre cât de mult se simte stima pentru muzicieni, începând din aeroport unde, la rugămintea vameșilor din Germania, le-am și cântat la nai, despre cât de bine organizate sunt concertele lor (fiind artist ai la dispoziție șofer personal și o persoană care pe lângă oferirea oricărui ajutor minuscul ca o sticlă de apă la nevoie, te ajută cu tot graficul, repartizartizand fiecare minut în așa fel încât să te simți cel mai important om din lumea asta). Totuși ce mi-au oferit aceste concerte de peste hotare cel mai prețios… mi-au oferit încrederea că în ciuda faptului că Europenii aproape că nu cunosc naiul, că e greu să te afirmi în lumea asta, există posibilitatea de a ajunge pe culmile cele mai înalte pe care visează să ajungă fiecare instrumentist solist de muzică clasică”, a mai povestit naista pentru EA.md.

Naiul – în apogeul evoluției sale

„Naiul poate fi reinventat și poate oferi posibilități extraordinare, la care nici nu te gândeai. Probabil la acest subiect mai mult ar vorbi profesorul și mentorul meu, Ion Negură. Personal, pot spune că naiul, în special „naiul clasic”, cum ne place nouă să spunem, se află într-o perioadă de apogeu, dar și de creștere continuă în ceea ce ține promovarea sa pentru publicul larg și în diferite „ipostaze”:  muzica pop, jazz, dar în special muzica clasică. Apreciez profund și urmăresc cu multă atenție activitatea Alexandrei Conunova (violonistă din Republica Moldova, stabilită acum în Elveția), Khatia Buniatishvili, Evghenii Kissin, Emanuel Pahud, Vladimir Horowitz, Denis Matsuev, Jasmine Choi, Hauser – sunt doar câteva nume cu o valoare mai mare decât a tuturor fondurilor monetare existente, din oceanul de oameni genii, care inspiră pentru a mișca munții din loc”, ne asigură Adriana Babin.

„Foamea de concerte” vs „o simplă sonată”

„Visul meu mare e să am o agendă plină de concerte pe întreg globul, rezervată pentru 2-3 ani înainte. Pe lângă asta, visez să cânt sub bagheta lui Gustavo Dudamel și al lui Valery Gergiev, pe scene ca „Sydney Opera House” din Australia, teatrul „Большой” din Moscova sau „Hollywood bowl” din Los Angeles”, ne-a dezvăluit tânăra muziciană.

Diferența dintre ce se întâmpla la noi și peste hotare e cer și pământ, însă nu neapărat într-un sens rău. E vorba de oameni, de cerere și ofertă. La noi, dacă aș cânta doar muzică clasică, probabil aș muri de foame (nu la sensul direct, ci de foamea de concerte și public). Norocul meu e că-mi place să cânt cam orice ce adună publicul și ajunge la suflet. Atunci când peste hotare, o „simplă sonată” pentru flaut solo, de Bach, poate ridica o sală în picioare – asta înseamnă multe.
Adriana Babin, naistă

În loc de PS

„Prefer să vă mai ofer un interviu peste 10 ani. De fapt vor fi încă multe multe până atunci, în care să vă povestesc pe rând despre realizările acestui instrument. Dar promit unul peste exact 10 ani, ca să vă spun cum a evoluat el (naiul) împreună cu mine, și cum ne merge această „căsnicie” împreună”, ne-a mai spus Adriana în final.

FOTO: Nata Eftene, Xavier Renaudin, Octavianbalea.com, Petru Platon, iticket.md

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: