Apa este viață! Apa de băut poate fi destul de costisitoare în zilele noastre. Din fericire, există unele metode prin care putem transforma apa de la robinet într-o apă purificată, tocmai bună de consumat.

Iată care sunt cele trei moduri prin care poți purifica apa acasă:

1 Congelarea. Astfel obții apă ușoară.

S-a demonstrat că prin congelare temporară și prin strecurarea apei rămase neînghețată, se va obține o apă mai curată și cu multiple beneficii pentru sănătate. Iată cum trebuie să procedezi: umpli două vase cu apă și le lași la temperatura camerei timp de 24 de ore, pentru decantarea impurităților și pentru eliminarea clorului. După acest interval, pui cele două recipiente în congelator timp de două-trei ore. Apoi scoți recipientele din congelator, îndepărtezi stratul de gheață formată și strecori apa rămasă neînghețată printr-un tifon curat.

Ce se întâmplă, mai exact, cum se obține separarea particulelor nocive? Explicația este că apa care conține particule grele – sărurile unor metale grele – îngheață prima. Apa rămasă neînghețată are multiple beneficii pentru sănătate:  îmbunătățirea metabolismului și inhibarea activității celulelor tumorale.

Pentru a obține o apă și mai pură – fără pesticide, fenoli, azotați – se reintroduce apa rezultată prin filtrare în congelator, încă patru-cinci ore. De data aceasta, apa înghețată rezultată se păstrează, iar cea neînghețată se aruncă. Atenție, însă, doar gheața limpede este benefică, iar cea opacă este toxică și trebuie aruncată.

Apa înghețată se lasă la temperatura camerei, iar ceea ce rezultă se numește apă suprauşoară sau pură. Această apă este mai bogată în oxigen decât o apă obişnuită, drept pentru care prezintă calităţi antioxidante şi anticancerigene, fluidizează sângele şi limfa şi este uşor diuretică. Poate fi folosită și pentru spălarea feței.

2. Coriandrul, filtru pentru metale grele

Această plantă surprinde prin extraordinara sa capacitate de a reține metalele grele (plumb, mercur, cadmiu) din apa în care este pusă. S-a demonstrat că pentru a purifica doi litri de apă este suficientă o mână de frunze verzi de coriandru. Studiul prin care s-a ajuns la această concluzie, prezentat în cadrul Societății Americane de Chimie, susține că  purificarea apei cu frunze de coriandru este chiar mai eficientă decât folosirea carbonului activ. Și, desigur, mai ieftină!

Pentru a purifica apa și din punct de vedere microbiologic, mai trebuie să o lași câteva ore la soare – la razele ultraviolet și infraroșii.

3. Cojile de banane, cu beneficii multiple

Cojile de banane conțin atomi de azot, de sulf și compuși organici ca acizii carboxilici, care distrug microorganismele și rețin metalele grele, precum plumbul sau cuprul, din apele poluate. Studiile de specialitate efectuate de companii pentru purificarea apei industriale sau a apei provenite din zone cu ferme au demonstrat eficacitatea cojilor de banană, dar și a celor de mere sau de roșii.

În plus, cojile de banane și de mere lasă o aromă plăcută apei purificate astfel. Esențial este, însă, ca respectivele coji să provină de la fructe care nu au fost tratate chimic.

Distribuie articolul: