Iubirea neîmpărțită, umilința, complexele, sunt doar câteva dintre pericolele care ne ucid lent, dar sigur. Cum să determinăm dacă suferim de sindromul „broaștei fierte” și să începem să ne bucurăm de viață? Psihologa Aurelia Balan dezvăluie cum să recunoaștem situațiile periculoase și astfel să acționăm și să „sărim din oala cu uncrop”.

Cercetările din psihologie se bazează în mare măsură pe experimente. Iar experimentele se fac de obicei pe animale. Cel mai adesea pe cobai, pe șoarecii albi, sau pe… studenții la psihologie. Experimentul cu broască (Goltz) este însă unul relevant pentru modul de comportament al omului obișnuit! Deși acesta pretinde că are un creier mult mai evoluat decât orice animal, instinctele și comportamentele bazate pe instinct pot fi, în anumite situații, similare.

În cazul experimentului cu broască, vom constata că atunci când introducem o broască într-un vas cu apă prea fierbinte, această se mobilizează, și face un supraefort ca să sară afară, să se salveze de la moarte! Însă dacă broasca este pusă într-un vas cu apă rece, iar temperatura apei este crescută lent, în mod constant, broasca nu va mai sări afară! Ea va face un continuu efort adaptativ și se va obișnui treptat cu căldura excesivă. Până la nivelul la care va muri fiartă! Explicația e simplă, în loc să-și concentreze toată energia pentru salvarea ei, broasca o va consuma pentru a se obișnui cu temperaturile excesive! Astfel va muri epuizată, fără să-i mai rămână energie pentru a se salva! Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la apa fierbinte!

În timpurile moderne, psihologii au preluat acesta teorie a broaștei fierte, constatând că are multe în comun cu felul în care reacționează oamenii în mediile agresive. Și noi, exact că broscuța din experimentul biologic, reacționăm prompt în față unei amenințări clare: fugim, țipăm, lovim, ne apărăm cumva. Dacă amenințarea este tăcută, oarecum îndepărtată sau de o intensitate suportabilă, ne adaptăm. Este vorba despre sindromul broaștei fierte.

Cum să recunoști situațiile periculoase?

  • Ducem astfel pe picioare boli care nu dor foarte tare.
  • Rămânem în relații toxice sau care nu ne mulțumesc îndeajuns, la gândul că ne vom descurca cumva.
  • Acceptăm, la job, sarcini care nu ne plac sau pentru care nu suntem plătiți, pentru că ele nu ni se impun brusc – poate așa am reacționa prompt!
  • Ni se pun în spinare, rând pe rând, cărămizi ușoare și când simțim că am ajuns la capătul puterilor, clacăm, pentru că toată energia ne-am consumat-o în procesul de adaptare.
  • Nu mai avem putere, nici fizic și nici psihic să sărim din „oala cu apă fierbinte”.

Procesul de adaptare la un mediu ostil nu este, în esență, un lucru rău . Totul e să știm când să spunem „stop“, pentru a nu atinge faza critică, faza în care ne simțim storși de energie, incapabili de a mai lua decizii ce pot duce la schimbări în bine.

Pericole care ne ucid lent:

  • oamenii toxici,
  • vampirii energetici,
  • iubirile neîmpărțite,
  • umilințele pe care le acceptăm din dragoste,
  • prieteniile din interes,
  • violența verbală,
  • prejudecățile
  • complexele,
  • munca pe care nu o facem cu plăcere,
  • bullying-ul
  • tăierile de salariu
  • posturile pentru care suntem subcalificați sau supracalificați,
  • atmosfera de lucru încordată
  • sentimentul de epuizare fizică și/sau psihică
  • violența verbală
  • hărțuirea sexuală
  • lipsa satisfacțiilor sufletești și bănești.

În timp, aceste elemente generează frustrări tot mai mari, subminează încrederea în propria persoană și în propriile abilități profesionale. Apar sentimentele de ratare, de blazare, se instalează frica de schimbare, senzația că orice ai face nu va fi mai bine, că oricum nu-ți vei găsi altceva de lucru, că nu ai valoare pe piața muncii și mai bine reziști și te mulțumești cu ce ai.

Te recunoști în vreunul dintre aceste portrete? Dacă da, schimbă cât mai rapid ceva! Sari din oală! Nu te obișnui cu răul, salvează-ți viața!

Autor: Aurelia Balan, dr. în psihologie.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: