Pe 14 noiembrie, în toată lumea se sărbătorește Ziua Mondială a Diabetului. Într-un interviu acordat pentru EA.md, Dr. Zinaida Alexa, medic Endocrinolog, Șef secție Endocrinologie la Spitalul Republican „Timofei Moșneaga”, dr. în medicină, conferențiar universitar, a venit cu recomandări în profilaxia și tratamentul acestei maladii. Dacă vrei să măsori glicemia, Farmacia Familiei îți vine în ajutor.

Control profilactic anual la medicul de familie

„Aș vrea să mă refer la persoanele care au un risc sporit pentru a dezvolta diabetul zaharat, aici se include persoanele a căror rude de gradul 1 si 2 au suferit de această patologie, sau persoanele cu o greutate în exces, supraponderali, persoanele cu patologii cardio-vasculare – hipertensiune arterial sau creșterea sporită a colesterolului, dar și femeile care au dat naștere unui copil cu greutatea mai mare de 4 kilograme. Mai sunt si alți factori, mai puțin întâlniți, dar despre care trebuie să cunoaștem. Dacă suntem printre persoanele cu grad de risc ridicat, după 40 de ani, trebuie să mergem la controale medicale la medical de familie și să testăm simpla glicemie în sânge. Plus la aceasta, medical de familie au asistentul mai au și un chestionar pe care îl veți complete și în baza căruia se va aprecia gradul de risc al dvs pentru următorii 10 ani”, menționează Dr. Alexa Zinaida, Șef secție Endocrinologie la Spitalul Republican „Timofei Moșneaga”.

Recomandări pentru pacienții cu Diabet de Tip I

„Indiferent de care preparat insulinic vom administra, o componentă nu mai puțin importantă este ca această persoană să fie instruită în ceea ce consumă ca alimente și cât consumă din aceste elemente. Un punct foarte important este și respectarea regimului de activități fizice – adică practicarea exercițiilor fizice deasemenea ne poate oferi rezultate bune în controlul glicemic. Dacă vom efectua acel autocontrol calculat al glicemiilor – aprecierea glicemiei înainte de fiecare masă, care ar permite ajustarea dozelor de insulină, atunci nu vom avea acele complicații pe care le comportă după sine diabetul zaharat”, mai menționează Dr. Alexa Zinaida.

Recomandări pentru pacienții cu Diabet de Tip II

„În cazul persoanelor cu Diabet zaharat de tip II nu aș spune că au o povară mai ușoară. Acest tip de diabet este tratabil cu pastile, dar pe primul loc este respectarea regimului alimentar și al exercițiilor fizice, despre care pacientul uită de aceste recomandări”, mai menționează endocrinologul, recomandându-ne să ne străduim să ajungem la greutatea normală a corpului și să o menținem.

Cele 3 reguli ale pacientului cu diabet:

  1. Respectarea medicației indicată de doctorul specialist
  2. Respectarea regimului alimentar și controlul glicemiilor alimentelor
  3. Exerciții fizice zilnice, activitate sportivă lejeră, mișcare

Vino pe 14 și 15 noiembrie în orice filială Farmacia Familiei și testează absolut gratuit glicemia!

P