Schimbările de sezon ne îndeamnă să renunțăm la ceea ce este învechit și să alegem ceva nou și interesant. Iar în ceea ce privește culoarea părului, toamna 2019 vine cu o mulțime de trenduri spectaculoase. De la tonurile de șaten cu accente aurii și până la rozul lilian sau nuanțele de roșcat cupru, în acest sezon ai la dispoziție o mulțime de stiluri deosebite din care poți alege dacă vrei să faci o schimbare de look.

Iată ce nuanțe se poartă în toamna 2019

Blond ciupercă

Dacă nu îți place să alegi culori închise pentru toamnă, atunci pregătește-te să te îndrăgostești de această nuanță. Blondul ciupercă este un mix de nuanțe închise, blond cenușiu și șaten deschis, toate întrepătrunse pentru a crea un păr cu aspect spectaculos. Este o variantă pentru femeile care nu pot alege un singur ton, ci vor să includă cât mai multe nuanțe în părul lor.

Roz liliac

Femeile care sunt pasionate de culorile de păr pastel pot sta liniștite. Acestea nu se demodează nici în acest sezon și nu par să dispară prea curând. Nuanțele de roz sunt un trend important, iar rozul liliac pare să fie culoarea vedetă a acestei toamne. Nu uita să folosești un șampon special pentru păr vopsit astfel încât culoarea ta să rămână vibrantă cât mai mult timp.

Șaten cu tonuri aurii

Poți uita de brunetul cu subtonuri albastrui pe care l-ai văzut la tot pasul pe Instagram anul trecut. În această toamnă se poartă nuanțele de șaten cu tonuri aurii. Culorile de păr calde avantajează pe oricine, indiferent de culoarea pielii, spre deosebire de nuanțele închise, care au un efect de îmbătrânire asupra chipului.

Cupru

Roșcatul este întotdeauna o alegere potrivită pentru toamnă, declară hairstilistul Cassandra Kaeding pentru cosmopolitan.com. Dacă ai ales să te faci roșcată, atunci alege nuanțe cu subtonuri cupru în locul celor închise precum roșcat burgund, care poate avea adesea o nuanță mai mult violet decât roșie.

Șaten castaniu

Șatenul este de câțiva ani un trend important pentru sezonul rece, dar anul acesta totul se rezumă la capacitatea coloristului de a adăuga nuanțări ce oferă dimensiune. Încearcă un șaten castaniu, adică o nuanță de șaten cu tonuri discrete de cupru. Nu uita să folosești un șampon fără sulfați, care este deosebit de util pentru a păstra culoarea proaspătă și vibrantă săptămâni la rând.

Blond căpșună

Blondele care vor să facă o schimbare toamna aceasta, dar fără să treacă printr-o transformare radicală, pot alege blondul căpșună. Este o culoare fermecătoare, care îmbină frumusețea blondului cu tonurile delicate de cupru. Specialiștii recomandă să începi colorarea treptat pentru este mai ușor să adaugi pigment roșu în păr decât să-l îndepărtezi. Creează gradual nuanța pe care vrei să o obții.

Blond bej

În această toamnă vei vedea tot mai des o nuanță inedită de blond platinat. Este vorba despre blondul cu tonuri bej, pe care numeroase femei îl aleg în locul variantei de blond cenușiu. Are un aspect mult mai natural decât blondul platinat și oferă un plus de căldură pielii, în comparație cu nuanțele reci de gri. Este în același timp și mai ușor de întreținut.

Blond cu rădăcini crescute

Un alt stil care pune naturalețea pe primul loc este cel al blondului cu rădăcini crescute. Tranziția de la părul vopsit la cel natural se face lent, astfel încât nu vei avea o linie inestetică perfect definită la nivelul rădăcinilor. Această variantă de colorare este excelentă pentru tranziția de la părul decolorat la cel natural, pentru că îi lasă părului timp de respiro între decolorări.

Caramel ombre

„Spre deosebire de stilul ombre sever care s-a purtat anii trecuți, această nuanță de „caramel topit” iluminează chipul”, spune Cassandra Kaeding. Culoarea este excelentă pentru femeile care sunt brunete în mod natural și care vor să-i ofere părului o tentă interesantă, fără să apeleze la o schimbare radicală de look.

Șaten satinat

Datorită starletei Kim Kardashian, vom vedea tot mai des astfel de nuanțe strălucitoare și satinate de șaten. Pentru a-ți menține culoarea cât mai strălucitoare, apelează la tratamente cu glossere pentru păr, pe care să le repeți o dată la două sau trei săptămâni. Vei pune astfel culoarea mult mai bine în evidență, pentru că strălucirea este elementul cheie al acestui stil.

Sursa

Distribuie articolul: